Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 12 033 comunicate de presă
  • 141 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 8781
11 Aprilie 2013 — La Sankt-Petersburg, Zinaida Greceanîi, Preşedintele fracţiunii deputaţilor neafiliaţi din Parlamentul Republicii Moldova, membru al grupului parlamentar al Socialiştilor, a avut o discuţie cu Serghei Naryşkin, Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse.

Oficialii au efectuat un schimb de opinii şi viziuni privind participarea Republicii Moldova în procesele integraţioniste euroasiatice, fiind evidenţiată, în mod particular, dimensiunea comercial-economică de cooperare.
Vizualizări: 2413
10 Aprilie 2013 — Fondul Global de Mediu (GEF), fondat în 1991, reprezintă un mecanism financiar prin care se oferă granturi țărilor în curs de dezvoltare și celor cu economie în tranziție. Fondurile sunt utilizate pentru proiecte și activități menite să protejeze mediul înconjurător la nivel global în următoarele domenii: biodiversitate, schimbarea climei, ape internaționale, degradarea terenurilor, protecția stratului de ozon și substanțe chimice.

Vizualizări: 12504
Chişinău, 10 Aprilie 2013 — Astăzi este ultima zi de depunere a lucrărilor pentru concursul de grafică şi caricatură la tematica “Spaţii publice şi locuri de joacă, odihnă, educaţie şi de muncă libere de tutun!”.
Vizualizări: 5377
Chișinău, 10 Aprilie 2013 — Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, reprezentată de Victoria Cotici, director al Centrului de Formare Continuă al CCI, participă la VI-a Conferință Internațională pentru Managerii Energetici Europeni (EUREM) și la ședința Consorțiumului EUREM, care se desfășoară în perioada 10 - 12 aprilie 2013, la Nuremberg, Germania.
Programul EUREM derulează în 21 de țări, 13 dintre care sunt membre ale Uniuni Europene, și prevede pregătirea specialiștilor în domeniul eficienței și managementului energetic.
Vizualizări: 6073
Chişinău, 10 Aprilie 2013 — Adresare către insituţiile media şi voluntarii implicaţi.
Campania de salubrizare planificată de Centrul Naţional de Mediu pentru astăzi în albia râului Bîc, pe perimetrul parcului "La Izvor" se amână pentru data de 27 aprilie 2013, când se preconizează campania de salubrizare în localităţile din Bazinul râului Bîc.
Vizualizări: 7521
10 Aprilie 2013 — Zinaida Greceanîi, liderul fracţiunii deputaţilor neafiliaţi din Parlamentul RM, membru al grupului parlamentar al socialiştilor, va participa pe data de 11 aprilie curent la lucrările Forumului Internaţional "Perspectivele economice Euroasiatice" din Sankt Petersburg, la invitaţia personală a lui Serghei Narîşkin, Preşedintele Dumei de Stat a Federatiei Ruse.


Evenimentul intruneşte lideri şi membri ai legislativelor naţionale din spaţiul CSI, avînd drept scop un schimb amplu de opinii şi viziuni relevante tematicii, precum şi consolidarea relaţiilor bilaterale în context parlamentar.
Vizualizări: 5989
Chisinau, 9 Aprilie 2013 — Miercuri, 10 aprilie 2013, Centrul Naţional de Mediu, împreună cu elevii de la Liceul Teoretic „Natalia Dadiani”, or. Chişinău şi în parteneriat cu compania de producere a apei iodate „aquaunIQa” vor desfăşura campania de salubrizare cu sloganul „Eu îmi iubesc râul!
Vizualizări: 9951
Chisinau, 9 Aprilie 2013 — INCASO, Compania nr. 1 de Colectare a Datoriilor din Moldova, a participat sâmbată, 06 aprilie, la campania Jurnal TVerde organizată în fiecare primăvară de către Jurnal TV.
Vizualizări: 9228
Chişinău, 8 Aprilie 2013 — Amnesty International Moldova, în comun cu ABA/ROLI, a organizat, miercuri, 5 aprilie 2013, a patra ediţie din acest an a Clubului Avocaţilor.

Participanţii, avocaţi şi avocaţi stagiari din RM, au avut posibilitatea de a discuta cu avocatele Natalia Moloşag, Veronica Mihailov-Moraru şi Olesea Doronceanu, care au apărat victime ale torturii în dosarele 7 aprilie 2009.
Vizualizări: 8736
Chişinău, 8 Aprilie 2013 — Apelul este prilejuit de Ziua Internaţională a Romilor, sărbătorită în fiecare an la data de 8 aprilie. În această zi, în majoritatea ţărilor lumii, au loc diferite acţiuni publice cu scopul de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii.