Vizualizări: 3792
			               
               VALERIU PASAT ŞI PARTIDUL UMANIST VOR PARTICIPA ÎN ALEGERILE PREZIDENŢIALE ŞI PARLAMENTARE
              26 August 2010 — Partidul Umanist din Moldova (PUM) şi liderul său Valeriu Pasat vor participa în alegerile prezidenţiale şi parlamentare care trebuie să se desfăşoară dupa referendumul din 5 septembrie. Decizia în acest sens a fost adoptată joi, 26 august, de către Consiliului Național a partidului.
În raportul său domnul Pasat a subliniat că PUM este o nouă forță, forța a treia, în situația când primele două forțe, practic, nu pot face nimic bun pentru stat și societate. Una din ele – cea care s-a aflat aproape 9 ani la guvernare – pentru că, în afara faptului că este obsedată de dorința de a lua revanșa și de a reveni, cum se zice în popor, la treucă, nu are ce propune oamenilor. Iar cea de-a doua forță, compusă din patru elemente eterogene, a reușit în scurt timp cât se află la guvernare atât de bine să demonstreze propria incapacitate de a promova reformele și a face ordine în stat, încât orice lună în plus de aflare a ei la puterea doar adâncește și mai tare criza politică și social-economică.
„Cazul cu blocarea ”Bazelor Ortodoxiei” a mai demonstrat un lucru grav: elitele noastre n-au încredere nu doar în popor, ci și în Biserica Ortodoxă – instituție care se bucură la populație de cea mai înaltă autoritate. Politicienii moldavi – atât cei din PRCM, cât și cei din Alianța pentru Integrare Europeană – privesc Biserica doar ca pe un eventual susținător în campaniile electorale, însă în nici un caz nu doresc să audă vocea Bisericii, să țină cont de poziția ei”, a spus Pasat.
„Iată de ce noi afirmăm că Moldova are nevoie de forța a treia – o forță chibzuită, o forță care știe bine ce are de făcut, o forță care își are rădăcinile în popor, care cunoaște durerea și năzuințele omului simplu”, a subliniat preşedintele PUM.

                    Autor: Biroul de Presă Valeriu Pasat                    
                    Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
                 
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2423
 - Afaceri 809
 - Angajări & Joburi 167
 - Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
 - Artă & Cultură 127
 - Bănci & Asigurări 18
 - Blogosfera 110
 - Concursuri & Licitații 16
 - Construcţii & Infrastructură 47
 - Dezvoltare Regională 1671
 - Diaspora 3
 - Drepturile Omului & Justiţie 564
 - eBooks / eReviste / eDocumente 7
 - Economic & Statistică 329
 - Educaţie & Instruire 751
 - Export și Investiții 17
 - Externe 165
 - Fashion 0
 - Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
 - Industrie 10
 - IT 30
 - Media & Publicitate 365
 - Mediu 36
 - Mesaje 8
 - Oferte & Prețuri 16
 - Ong & Societate Civilă 1352
 - Persoane Publice 140
 - Politic & Electorala 1305
 - Procuratura & MAI 120
 - Public Relations 32
 - Resurse Web 12
 - Sănătate & Medicină 125
 - Sindicate 4
 - Social 580
 - Sport 12
 - Ştiinţă 80
 - Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
 - Telefonie & Comunicaţii 29
 - Turism 33