Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 761 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 3130
Chişinău, 20 Ianuarie 2012 — Reprezentanţi ai peste 30 de universităţi din ţară şi de peste hotare participă, în zilele de 19 – 20 ianuarie curent, la lucrările Atelierului Internaţional pentru profesorii francofoni ai universităţilor din Europa Centrală şi de Est. Evenimentul este organizat de Agenţia Universitară a Francofoniei /AUF/ în colaborare cu Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.
Vizualizări: 3061
Chişinău, 20 Ianuarie 2012 — Ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, viceministrul educaţiei, Tatiana Potîng, şef direcţie învăţămînt preşcolar, primar şi secundar general, Valentin Crudu, colaboratori ai ME, au împlinit visele copiilor, dăruindu-le cărţi de poveşti, enciclopedii, role, seturi de şah şi de dame, jucării.

Astăzi, vineri, 20 ianuarie curent, în ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă, copiii care au trimis scrisoare în adresa lui Moş Crăciun au fost invitaţi la Ministerul Educaţiei să-şi primească darurile cerute.

Vizualizări: 3227
Chişinău, 19 Ianuarie 2012 — Cele cinci Curricula la Didactici particulare (l.română, istorie, chimie, matematică, l.
Vizualizări: 3281
Chişinău, 18 Ianuarie 2012 — Viceministra educaţiei, dr. Loretta Handrabura, a discutat astăzi cu profesori şi studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „N.
Vizualizări: 3591
Chişinău, 16 Ianuarie 2012 — 17 candidaţi au depus cereri pentru a susţine examenele de bacalaureat la profilul umanistic şi 13 – la profilul real. 28 de candidaţi au solicitat să susţină examenele în limba română de instruire şi doi – în limba rusă de instruire.
Vizualizări: 3353
Chişinău, 16 Ianuarie 2012 — Veronica Cazac şi Nadir Cebanu, elevi ai liceului Academiei de Ştiinţe, au obţinut locul III şi, respectiv, menţune, la competiţia internaţională a elevilor inventatori “Leonardo Da Vinci”. Concursul a fost organizat de către fundaţia “Shota Rustaveli”, din Georgia şi s-a desfăţurat în incinta Galeriei Expo-Georgia din Tbilisi.
Vizualizări: 3487
Chişinău, 13 Ianuarie 2012 — Problemele ce ţin de asigurarea şcolarizării şi prevenirea abandonului copiilor, reprezintă acţiuni prioritare ale Ministerului Educaţiei. Direcţiile raionale/municipale de învăţământ, tineret şi sport, administraţiile instituţiilor de învăţămînt de asemenea întreprind acţiunile corespunzătoare privind şcolarizarea tuturor copiilor de vîrstă şcolară.
Vizualizări: 3688
Chişinău, 11 Ianuarie 2012 — Viceministra educaţiei, dr. Loretta HANDRABURA, a discutat astăzi cu studenţii şi profesorii de la Universitatea Agrară din Moldova despre noua modalitate de susţinere a examenelor în cadrul acestei instituţii.
Vizualizări: 4072
Chişinău, 10 Ianuarie 2012 — Universităţile vor repartiza studenţii la stagiul de practică, în conformitate cu lista instituţiilor identificate ca bază de practică. Iar studenţii sunt în drept să identifice instituţii pentru realizarea stagiului de practică.
Vizualizări: 3670
Chişinău, 9 Ianuarie 2012 — Cererile de participare la susţinerea examenelor de absolvire a gimnaziului şi a examenelor de bacalaureat vor fi depuse la Agenţia de Evaluare şi Examinare, pînă la data de 17 februarie 2012.

Pentru a fi admis la examenul de absolvire a gimnaziului, în regim extern, sunt admişi candidaţii care au atins vîrsta de 16 ani şi au însuşit, în mod individual, conţinutul curricular pentru treapta gimnazială.