Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 761 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2063
Chişinău, 6 Martie 2012 — 20 de colective artistice din cadrul centrului pentru copiii şi tineret „ARTICO”, ale liceului republican de coregrafie, studiourilor artistice din republică au prezentat un spectacol impresionant de primăvară, în scena Palatului Naţional. Evenimentul se înscrie în seria de manifestaţii culturale ale tradiţionalului festival „Mărţişor 2012”.
Vizualizări: 2058
Chişinău, 5 Martie 2012 — Viceministrul educaţiei, doamna Tatiana Potîng a participat în cadrul seminarului naţional de totalizare a Proiectului „ Clasele bilingve din Moldova „ organizat de către Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF). La seminar au fost prezenţi cei 9 manageri ai instituţiilor preuniversitare în care este implementat proiectul, reprezentanţi ai AUF şi ai filierelor francofone din învățămîntul superior din Moldova.
Vizualizări: 2022
Chişinău, 5 Martie 2012 — Guvernul Republicii Arabe Egipt oferă 4 (patru) burse cetăţenilor Republicii Moldova pentru efectuarea studiilor superioare în anul academic 2012/2013.
Cerinţe faţă de candidaţi:
• Cetăţenia Republicii Moldova
Termen de depunere a dosarului la Ministerul Educaţiei, Direcţia Relaţii internaţionale şi integrare europeană – 10 iunie 2012.
Cerinţe faţă de candidaţi:
• Cetăţenia Republicii Moldova
Termen de depunere a dosarului la Ministerul Educaţiei, Direcţia Relaţii internaţionale şi integrare europeană – 10 iunie 2012.
Vizualizări: 2379
Chişinău, 5 Martie 2012 — Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a participat luni, 5 martie curent, la festivitatea de premiere a învingătorilor Olimpiadei Republicane de Matematică. Evenimentul a avut loc în incinta Liceului Profesional nr.
Vizualizări: 2076
Chişinău, 5 Martie 2012 — Viceministra educaţiei a avut întrevederi cu directori de licee din raionul Leova, reprezentanţi ai Direcţiei raionale învăţămînt, tineret şi sport, dar şi cu profesorii şcolii profesionale din orăşelul Leova.
În cadrul întrevederii, Loretta Handrabura a solicitat profesorilor, managerilor instituţiilor şcolare, să prezinte propuneri pentru modernizarea procesului educaţional şi să se implice activ în reformele promovate de către ministerul educaţiei.
În cadrul întrevederii, Loretta Handrabura a solicitat profesorilor, managerilor instituţiilor şcolare, să prezinte propuneri pentru modernizarea procesului educaţional şi să se implice activ în reformele promovate de către ministerul educaţiei.
Vizualizări: 2307
Chişinău, 3 Martie 2012 — Membrii Colegiului Ministerului Educaţiei au aprobat rezultatele concursului desfăşurat pentru postul de rector al Academiei de Studii Economice din Moldova. Ca urmare a examinării raportului Comisiei de concurs pentru alegerea rectorului ASEM şi, în conformitate cu prevederile Regulamentului „Cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru postul de rector al instituţiei de învăţămînt superior”, candidatura dlui Grigore Belostecinic a fost propusă Guvernului pentru confirmare în funcţia de rector al instituţiei nominalizate.
Vizualizări: 2473
Chişinău, 3 Martie 2012 — 68 de elevi din 31 de raioane şi 2 municipii, participă, pe 2-3 martie curent, la Olimpiada Republicană de Ecologie, ediţia a XV-a.
La deschiderea Olimpiadei, Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, le-a dorit participanţilor succese şi noi experienţe interesante.
La deschiderea Olimpiadei, Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, le-a dorit participanţilor succese şi noi experienţe interesante.
Vizualizări: 2540
Chişinău, 3 Martie 2012 — La data de 1 martie curent, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender a găzduit seminarul republican instructiv-metodic cu managerii instituțiilor de învățămînt din partea stîngă a Nistrului, inclusiv or. Bender, care a avut următoarea temă: Valorificarea potențialului creativ al elevilor în învățarea de zi cu zi.
Vizualizări: 2385
Chişinău, 1 Martie 2012 — Programul Iniţiativei Central Europene în comun cu Asociaţia Scriitorilor Sloveni este adresat tinerilor scriitori din ţările Europei Centrale, care nu sunt membri ai Uniunii Europene.
Premiul presupune acordarea sumei în valoare de 5000 Euro pentru un sejur cu durata de 3 luni în una din ţările-membre ale Iniţiativei Central Europene, la alegerea premiantului.
Premiul presupune acordarea sumei în valoare de 5000 Euro pentru un sejur cu durata de 3 luni în una din ţările-membre ale Iniţiativei Central Europene, la alegerea premiantului.
Vizualizări: 2263
Chişinău, 1 Martie 2012 — Universitatea Rusă de Prietenie dintre Popoare (РУДН) anunţă despre începerea campaniei de admitere la studii a studenţilor străini, anul academic 2012/2013.
Important: Studiile sunt contra plată şi aplicarea se efectuează în mod individual.
Important: Studiile sunt contra plată şi aplicarea se efectuează în mod individual.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33