Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 761 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2171
3 Noiembrie 2020 — La 22 octombrie a avut loc o nouă întrunire online organizată în cadrul Programului „Integrare Economică Europeană”, scopul fiind analiza impactului crizei sanitare asupra economiei și a măsurilor propuse de autorități în vederea depășirii acestei crize. La eveniment au participat experți în domeniul fiscal din România și Republica Moldova, ai mediului de afaceri, deputați din ambele state, ceea ce a permis realizarea unei analize comparative a soluțiilor pe care le propun autoritățile din România și cele din Republica Moldova.
Vizualizări: 2231
3 Noiembrie 2020 — Programele UE destinate autorităților publice locale, revenirea la practicile de intimidare a aleșilor locali prin intermediul structurilor statului, politizarea fondurilor, restanțele în domeniul reformelor implementate, intenția Guvernului de a plafona taxele locale au fost subiectele abordate în cadrul unei întrevederi a aleșilor locali cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko. Despre toate acestea vorbim în cadrul următoarei ediții a emisiunii „La Înălțime cu CALM” cu Șeful Delegației UE în Republica Moldova Peter Michalko, vicepreședintele CALM Grigore Policinschi și primarul de Copceac, președinte al Asociației Primarilor din UTA Găgăuzia Oleg Garizan.
Vizualizări: 2835
30 Octombrie 2020 — Într-un interviu acordat recent unui portal media, referindu-se la inițiativa plafonării taxelor locale și opoziția față de ea a autorităților locale, Dl Chicu a făcut o serie de afirmații și interpretări regretabile, care nu corespund realităților, cadrului legal și/sau care se bazează pe niște situații izolate/ excepționale, scoase din contextul local. În special, Dlui afirmă că vrea să protejeze businessul local și că primarii răi când ”..
Vizualizări: 2232
30 Octombrie 2020 — La 27 octombrie, alesele locale de la primul mandat au întreprins o vizită de studiu virtuală la Selemet, Cimișlia, acolo unde de 17 ani la cârma localității este Tatiana Badan, președinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Evenimentul a avut loc la inițiativa CALM și Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor – (UN Women) și are ca obiectiv consolidarea capacităților femeilor primar de la primul mandat și facilitarea comunicării dintre ele.
Vizualizări: 2279
29 Octombrie 2020 — Indiferent de viziunile lor politice, mai mulți aleși locali și-au exprimat susținerea pentru primarul orașului Vulcănești Victor Petrioglu.
Primarul municipiului Comrat Serghei Anastasov consideră incorectă decizia judecătoriei Comrat de a-l înlătura din funcție pentru o perioadă de zece luni pe alesul local din Vulcănești.

29 Octombrie 2020 — Congresul Autorităților Locale din Moldova își exprimă îngrijorarea în legătură cu înlăturarea din funcție a primarului orașului Vulcănești Victor Petrioglu.
Cu regret, constatăm că în ultima perioadă de timp acesta nu este un caz singular de presiune politică asupra unui ales local.
Cu regret, constatăm că în ultima perioadă de timp acesta nu este un caz singular de presiune politică asupra unui ales local.
Vizualizări: 2697
29 Octombrie 2020 — Imaginea Republicii Moldova la nivel internațional este deteriorată prin restanțele cronice la implementarea angajamentelor din domeniul autonomiei locale!
Fiind îngrijorat de tentativa Ministerului Finanțelor de a submina autonomia locală prin inițiativa de plafonare/excludere a unor taxe locale, având în vedere angajamentele asumate de către Republica Moldova în momentul aderării la Consiliului Europei (13 iulie 1995), dar și semnării Cartei europene a autonomiei locale (2 mai 1997) și ratificării în întregime a acesteia (2 octombrie 1997), astfel Carta Europeană devenind o normă obligatorie și operațională, iar jurisdicția Curții Constituționale asigură aplicarea acesteia, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) readuce în atenția publicului unele dintre recomandările Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei făcute în urma ultimei vizite de monitorizare întreprinse în Republica Moldova (în iunie 2018).

Vizualizări: 2140
29 Octombrie 2020 — La 26 octombrie, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). La eveniment au participat președintele CALM Tatiana Badan, directorul executiv al CALM Viorel Furdui, primari, președinți de filiale ale CALM din mai multe raioane și experți ai CALM.
Vizualizări: 2132
28 Octombrie 2020 — În cadrul unei vizite întreprinse la CALM, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko a vorbit despre programele UE destinate localităților din Republica Moldova și a subliniat că Congresul Autorităților Locale are capacități pentru a contribui cu viziune și expertiză la toate schimbările ce vizează autoritățile locale din statul nostru și trebuie să se asigure că modelele aplicate vor fi cele mai potrivite pentru dezvoltarea de la nivel local, acolo unde trăiesc oamenii.
Care sunt concluziile Dvs după întrevederea cu primarii din cadrul CALM?
Care sunt concluziile Dvs după întrevederea cu primarii din cadrul CALM?
Vizualizări: 2787
27 Octombrie 2020 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a expediat autorităților centrale responsabile o nouă adresare în care își expune poziția privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021 și vine cu propriile propuneri în vederea consolidării veniturilor proprii în bugetele autorităților locale.
În document CALM amintește că Republica Moldova este codașă în regiunea Europei de sud-est la capitolul autonomiei financiare ale autorităților publice locale.
În document CALM amintește că Republica Moldova este codașă în regiunea Europei de sud-est la capitolul autonomiei financiare ale autorităților publice locale.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33