Vizualizări: 4488
Învăţăm să fim puternici şi activi! (Programul de instruiri pentru reprezentanţii societăţii civile din UTA Găgăuzia a luat start)
14 Iunie 2017 — Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Non Guvernamentale din Moldova CONTACT a început activităţile din cadrul programului de instruire a reprezentanților societăţii civile, desfăşurat conform prevederilor proiectului „Dezvoltarea societăţii civile în UTA Găgăuzia”.
Astfel, în perioada 8-11 iunie, curent, 20 de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor media, grupurilor locale de iniţiativă, precum şi activişti civici din regiune au fost instruiţi în cadrul primelor 2 seminare tematice, menite să sporească nivelul de cunoştinţe şi abilităţi în domeniul monitorizării procesului decizional în autorităţile publice locale şi regionale şi în pregătirea şi desfăşurarea campaniilor de lobby şi advocacy în localităţile din autonomia găgăuză.
În context, Serghei Neicovcen, directorul executiv al Centrului Contact a menţionat că instruirile vin să încurajeze implicarea societăţii civile din Găgăuzia în procesul de luare a deciziilor, precum şi să sporească gradul de conlucrare a lor cu autorităţile publice locale şi regionale în vederea promovării intereselor şi necesităţilor grupurilor-ţintă şi a constituenţilor, contribuind astfel la democratizarea continuă a vieţii publice din regiune.
Antonina Volcova, preşedinta Asociației obșteşti a femeilor întreprinzătoare „Vesta” din Comrat a subliniat că aceste seminare sunt interesante şi utile şi vor ajuta organizațiile participante la eficientizarea activităţii lor ulterioare. „Învăţăm să fim puternici şi activi şi să ne manifestăm din plin în viaţa socială, economică şi culturală a comunităţilor noastre”, -- a declarat ea.
În total vor fi desfăşurate 10 astfel de instruiri pentru 40 de reprezentanţi ai societăţii civile din UTA Găgăuzia.
Proiectul „Consolidarea societăţii civile din UTA Găgăuzia”, finanţat cu sprijinul Uniunii Europene, reprezintă efortul comun al Fundaţiei Soros-Moldova, Centrului Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Non Guvernamentale din Moldova CONTACT şi Asociaţiei Obşteşti Piligrim-Demo din Comrat. Activităţile planificate în proiect vor contribui şi la stabilirea unor parteneriate puternice între ONG-urile din Găgăuzia şi cele din alte regiuni ale ţării. În contextul local, proiectul va contribui la un dialog mai eficient şi o colaborare mai mare între ONG-uri şi Autorităţile Publice din UTAG, precum şi cele de nivel central.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33