Nume
Parola
Vizualizări: 6564
ADR Nord: CONCURS pentru ocuparea funcției de specialist în cooperare și atragerea investițiilor
Bălți, 4 Mai 2017 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord anunță concurs pentru ocuparea funcției de specialist în cooperare și atragerea investițiilor.

Scopul general al funcţiei

Colaborarea cu partenerii regionali, naționali și internaționali precum și atragerea fondurilor străine pentru implementarea proiectelor din Planul Operațional al Regiunii Nord şi alte proiecte regionale în baza Programelor Regionale Sectoriale

Condiții de participare:

► Cetățean al Republicii Moldova
► Studii superioare în inginerie și management în construcții;
► Cunoaşterea computerului la un nivel avansat;
► Experienţă de lucru în elaborarea, implementarea şi monitorizarea proiectelor de minim 2 ani;
► Cunoaşterea excelentă a limbii române. Cunoașterea limbilor rusă / engleză va fi un avantaj;
► Abilități excelente de comunicare;
► Abilități de verificare a calității elementelor de construcție ce se realizează în cadrul proiectului;
► Abilități de control a execuției lucrărilor conform proiectului tehnic și a documentelor normative în vigoare.

Sarcini de bază:

► Coordonarea și participarea în structuri de parteneriate regionale, naționale, internaționale;
► Menținerea dialogului ADR cu partenerii săi din țară și de peste hotare;
► Promovarea națională și internaţională a Regiunii de Dezvoltare Nord;
► Elaborarea şi derularea de proiecte în parteneriat național și internaţional;
► Atragerea fondurilor străine pentru implementarea proiectelor din POR Nord şi alte proiecte regionale în baza PRS;
► Identificarea necesităților de asistență tehnică în domeniu și coordonarea cu directorul ADR Nord și MDRC;
► Asigurarea și mobilizarea tuturor resurselor instituției la implementarea eficientă și eficace a proiectelor de asistență tehnică și financiară;
► Participarea în Grupuri de Lucru instituite în acest scop și asigurarea activităților de implementare și coordonare a proiectelor de asistență tehnică și investiționale ale ADR Nord;
► Integrarea în Planurile agenției, activitățile implementate în cadrul proiectelor de asistență tehnică;
► Coordonarea cu MDRC a delegațiilor oficiale peste hotare;
► Alinierea obiectivelor din propunerile de proiecte, la obiectivele strategiei naționale, regionale și sectoriale, precum și la principiile de colaborare cu partenerii internaționali;
► Organizarea activităților de promovare a imaginii RDN și ADR pe plan național și internaţional.
► Elaborarea și implementarea planului de relații cu actorii internaționali, naționali și regionali al ADR, în funcție de obiectivele instituției;
► Elaborează planuri de acțiuni şi rapoarte pentru evenimente de promovare;
► Asigurarea secretariatul Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord;
► Gestionează imaginea publică a instituţiei pe plan intern şi extern, relaţiile acesteia cu publicul, structurile statului şi cetăţenii.

Condiţii de participare la concurs:

► Studii universitare și postuniversitare în domeniile filologie, administrare publică, relații internaționale, politici europene, diplomație;
► Cursuri de perfecţionare profesională în domenii relevante secției date (administrare publică, relații internaționale, politici europene, planificare strategica, managementul proiectelor);
► Experiență în domeniul elaborării și implementării proiectelor din surse externe;
► Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
► Cunoștințe în domeniul protocolului oficial;
► Cunoaşterea practicilor pozitive în domeniu;
► Experiență de lucru în organizații internaționale constituie un avantaj;
► Cunoaşterea excelentă a limbilor română, engleză și rusă;
► Cunoaşterea unei alte limbi străine va constitui un avantaj;
► Cunoştinţe operare computer: Word, Excel, PowerPoint, Internet.

Lista de referință pentru interviul de angajare:

► Legea nr. 438 din 28.12.2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova;
► Legea nr. 317 din 18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale.
► Legea nr. 163 din 09.07.2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
► H.G. nr. 127 din 08.12.2008 privind măsurile de realizare a Legii nr. 438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova
► H.G. nr. 285 din 23.05.1996 cu privire la aprobarea Regulamentului de recepție a construcțiilor și instalațiilor aferente;
► H.G. nr. 361 din 25.06.1996 cu privire la asigurarea calității construcțiilor;
► Legea nr. 721 din 02.02.1996 privind calitatea în construcții.

Persoanele interesate pot depune personal / prin poştă / prin e-mail dosarul de concurs:

► Formularul de participare;
► Copia buletinului de identitate;
► Copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare (vor fi autentificate sau se prezintă împreună cu documentele originale, pentru a se verifica veridicitatea lor);
► Copia carnetului de muncă (por fi autentificate sau se prezintă împreună cu documentele originale, pentru a se verifica veridicitatea lor).

Data limită până când poate fi depus dosarul este 12 iunie 2017, ora 17.00.

► DESCARCĂ (https://goo.gl/HMwNtJ) Formularul de participare la concurs (2 pagini). Formularul completat poate fi expediat la e-mail-ul indicat mai jos.
► tel./fax: (231) 29682
► e-mail: jurist.adrnord@gmail.com
► adresă poştală: MD-3100, municipiul Bălți, Piața Vasile Alecsandri, 8A.
► persoană de contact: Ion Iliev, specialist cadre.

www.adrnord.md