Nume
Parola
Vizualizări: 5638
CONFERINȚA DE PRESĂ CU TEMA: ,,PROBLEMELE AFLATE ÎN ATENȚIA AVOCATULUI PENTRU DREPTURILE COPILULUI ÎN PRIMUL AN DE ACTIVITATE. CONSTATĂRILE PRIVIND SITUAȚIA ÎN DOMENIU ȘI OBIECTIVELE STABILITE PE TERMEN SCURT”
Chisinau, 20 Aprilie 2017 — Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu: Există probleme serioase în ceea ce privește asigurarea respectării drepturilor copilului în Republica Moldova. Cele mai grave se referă la documentarea copiilor, în special din stînga Nistrului; protecția copiilor rămași fără de îngrijire temporară a părinților; prevenirea delincvenței juvenile și asigurarea justiției prietenoase copilului; respectarea dreptului la educație, dezinstituționalizarea și incluziunea copiilor cu dizabilități, respectarea drepturilor copiilor cu dizabilități. Aceste și alte declarații au fost făcute în cadrul conferinței de presă susținute de către Avocatul Copilului pe 20 aprilie curent.

Avocatul Copilului a precizat că, potrivit Studiului „Percepții asupra drepturilor omului în Republica Moldova”, realizat în anul trecut de Oficiul Avocatului Poporului cu suportul OHCHR, 57 la sută dintre respondenți consideră că drepturile copilului sunt bine sau foarte bine respectate în țara noastră. În pofida acestor aprecieri favorabile ale situației, Avocatul Copilului atrage atenția asupra mai multor lacune din domeniu: de la lipsa de date statistice referitoare la copii pînă la deficiențe în sistemul de protecție a drepturilor copilului. Problemele majore aflate în vizorul Avocatului Poporului în anul trecut au fost menționate și în Raportul cu privire la respectarea drepturilor și libertăților omului în anul 2016 al Avocatului Poporului, prezentat în Parlament în luna martie curent (http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/rezumat_raport.pdf).
În atenția Avocatului Copilului s-a aflat problema alimentației copiilor în cadrul instituțiilor de învățământ preșcolar. Avocatul Copilului a constatat că autoritățile publice au eșuat în eforturile de a rezolva problema dată. Organele de control și de monitorizare nu au depistat nereguli pe acest segment până nu s-au alertat părinții și au apărut reacții în mass-media. Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului s-a sesizat din oficiu în cazuri de alimentație nesănătoasă a copiilor în instituțiile de învățământ general și a solicitat prim-ministrului convocarea de urgență a ședinței extraordinare a Consiliului Național pentru Drepturile Copilului.
Avocatul Copilului atrage atenția și asupra faptului că norma financiară stabilită de Ministerul Educației pentru alimentarea gratuită a elevilor în anul 2016 de 7,45 lei/zi nu poate acoperi în mod real necesarul nutrițional pentru copilul în vârstă de 7-11 ani.
O altă problemă depistată constă în faptul că produsele alimentare sunt procurate prin procedura de achiziții publice, iar furnizorul de produse este selectat după criteriul de cel mai mic preț oferit. Drept rezultat, ca urmare a insuficienței resurselor financiare alocate pentru alimentația copiilor, precum și din cauza prevederilor în baza la care are loc procedura de achiziționare, calitatea produselor alimentare achiziționate nu corespunde normelor sanitare recunoscute. Unele instituții de învățământ nu dispun de cantine școlare, elevii „iau masa” în sălile de clasă sau în cantinele grădinițelor.
Pe adresa Avocatului Poporului pentru protecția drepturilor copilului au parvenit petiții de la părinți care invocau obligarea de a vaccina copilul contrar voinței lor. Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului susține promovarea măsurilor de profilaxie, dar consideră că este inadmisibilă îngrădirea dreptului la educație a unui copil sănătos, din cauza lipsei imunizării, fapt discriminatoriu în realizarea dreptului la educație în raport cu ceilalți copii. Mai mult ca atât, există copii cu dizabilități cărora le sunt contraindicate anumite vaccinări.
În contextul respectării dreptului copilului la ocrotirea sănătății, Avocatul Copilului apreciază faptul că în anul trecut, pentru prima dată, copiii până la vârsta de 18 ani au fost incluși pe lista beneficiarilor de tratamente compensate. Guvernul Republicii Moldova și-a asumat calitatea de asigurat pentru toți copiii și toate cheltuielile legate de îngrijirile de sănătate ale copilului sunt acoperite integral de către stat. Astfel, prin includerea copiilor în lista beneficiarilor de tratament compensat, a fost soluționată și problema tratamentului copiilor care suferă de boli rare, abordată și de către Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului. Cu aportul Avocatului Copilului a fost soluționată de asemenea problema celor 400 de copii care suferă de diabet zaharat, care au fost asiguraţi pentru anul 2016 cu glucometre și teste pentru monitorizarea glicemiei și lanțete pentru cinci analize zilnice.
Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului atrage atenția asupra existenței unui număr mare de cazuri când copiii nu au perfectate acte de identitate. Nedocumentarea copiilor duce la încălcarea dreptului acestora la nume și cetățenie, la educație, la protecție socială, la muncă etc. Maia Bănărescu a identificat lacune în aplicarea legislației, birocratizarea excesivă a procesului de documentare, iresponsabilitatea părinților, precum și lipsa de conlucrare intersectorială a autorităților publice. Ombudsmanul a mai atras atenția autorităților competente asupra lipsei datelor statistice privind numărul exact al copiilor care nu dețin certificate de naștere.
O problema care s-a aflat în atenția Avocatului Copilului a fost violența față de copii, violența în școală. La adresa Avocatului Poporului pentru protecția drepturilor copilului au parvenit 20 de cereri în care sunt invocate acțiuni de violență asupra copiilor, dintre acestea opt se referă la fapte de abuz sexual. Au parvenit mai multe adresări ale părinților privind violența în școli, se invocă acțiuni de abuz din partea profesorilor față de elevi, elev față de alt elev, elev față de profesor.
În altă ordine de idei, Maia Bănărescu semnalează că numărul tentativelor de suicid în rândul copiilor a crescut cu 25% comparativ cu datele din anul precedent, ceea ce impune o implicare mai insistentă a specialiștilor psihologi în activitatea cu copiii care au experiența unei tentative de suicid.
Ombudsmanul Copilului a pledat și pledează în continuare pentru instituirea la nivelul autorităților publice de nivelul II a unui specialist pentru protecția drepturilor copilului. Potrivit informației prezentate de către autoritățile publice locale de nivelul II, doar în patru localități ale țării există câte un specialist în protecția drepturilor copilului.
Problemele identificate de către Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului în domeniul educației țin atât de managementul eficient al instituțiilor de învățământ, cât și de insuficiența monitorizării modului de respectare a reglementărilor legale din partea subdiviziunilor teritoriale de învățământ. Maia Bănărescu e de părere că Ministerul Educației, în procesul de reformare a sistemului, trebuie să țină cont de opinia elevilor, care apreciază programul școlar supraîncărcat, numărul mare și volumul exagerat al temelor pentru acasă, calitatea predării disciplinelor școlare etc.
În 2016 a fost actuală problema copiilor neșcolarizați. Potrivit informației prezentate de Ministerul Educației, din numărul total de 684,5 mii de copii în Republica Moldova, 115 copii au fost neșcolarizați. La capitolul abandonului școlar, raportat la anii precedenți a fost constatată o remediere lentă a situației. Datele publice ale Ministerului Educației arată că, la finele semestrului I al anului de studii 2016-2017, numărul de copii cu abandon școlar a constituit 148 de elevi, comparativ cu 203 copii la finele anului de studii 2014-2015.
Avocatul Copilului a urmărit și cum este asigurată transportarea elevilor la școlile de circumscripție pentru garantarea accesului fiecărui copil la o educație de calitate. Potrivit informației prezentate de către Ministerul Educației, transportarea elevilor în anul de studii 2016-2017 este realizată cu 310 autobuze școlare, mai fiind necesare 120 unități de transport. Avocatul Copilului atrage atenția asupra problemei neadaptării unităților de transport la necesitățile copiilor cu dizabilități.
Una dintre probleme accentuate de către Avocatul Copilului este asigurarea cu servicii medicale a instituțiilor preuniversitare de învățământ. Conform datelor Biroului Național de Statistică, în anul de învățământ 2015/2016, puncte medicale au fost în 47,5% şcoli primare, 82,2% gimnazii şi 96,2% licee. Ombudsmanul e de părere că lipsa cadrelor medicale pune în pericol securitatea și sănătatea copiilor din toate instituțiile de învățământ preuniversitar, în special în cazul când medicul este unul dintre subiecții care poate să depisteze abuzurile fizice aplicate acestora. Avocatul Copilului a mai constatat lipsa blocurilor sanitare în interiorul instituțiilor. WC-urile sunt amplasate în curte, care, în marea lor parte, nu sunt conectate la reţele de apeduct şi nu sunt dotate cu lavoare, astfel, creându-se impedimente atât pentru respectarea igienei personale, cât şi pentru menţinerea lor în stare sanitaro-tehnică.
Lipsa cadrelor didactice sau insuficiența acestora la unele materii de studii este o altă problemă identificată în sistemul educațional. Gradul de acoperire a locurilor vacante în anul 2016 a constituit, în medie, circa 61,5%, fiind în scădere cu 3,1 p.p. față de anul 2015. Totodată, gradul de acoperire la nivelul unităților administrativ-teritoriale în anul 2016 a variat de la 5,1% până la 100%.
Integrarea școlară a copiilor orfani sau lipsiți temporar de grija părintească constituie un alt segment de interes al Avocatului Copilului. În conformitate cu normele aprobate de ministrul Educației: „copiii rămași fără ocrotire părintească vor fi scutiţi de taxa de înscriere la admitere şi vor fi cazaţi gratuit în căminul instituţiei de învăţământ, în perioada de admitere.” Cu toate acestea, Ombudsmanul Copilului a identificat multe cazuri în care instituțiile de învățământ au perceput taxe de studii de la copiii orfani.
Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului a readus în anul 2016 pe agenda Guvernului problema copiilor din stradă. Drept urmare a intervenției Ombudsmanului, au fost depuse anumite eforturi pentru a identifica soluții. Problema în cauză însă, deocamdată, nu a fost rezolvată și rămîne în atenția Avocatului Copilului.
Ombudsmanul a menționat că unele categorii de copii (în particular cu tulburări din spectru autist) nu s-au aflat în vizorul autorităților de resort pentru stabilirea nivelului de protecție și de realizare a drepturilor. Recent Avocatul Copilului a prezentat public rezultatele Studiului realizat privind situația copiilor ce suferă de tulburări din spectrul autist, în care a semnalat despre existența unor probleme ce țin de identificarea, diagnosticarea, tratamentul, reabilitarea, incluziunea și protecția socială a categoriei vizate de copii.
Potrivit afirmațiilor Avocatului Copilului, priorități în activitatea sa în anul 2017 vor fi realizarea unor studii cu privire la situația copiilor cu dizabilități senzoriale, a copiilor plasați in instituțiile psihoneurologice, privind situația copiilor dezinstituționalizați și cu privire la documentarea copiilor. Ombudsmanul intenționează de asemenea să organizeze două forumuri de discuție cu copiii – în luna iunie și noiembrie.
Vorbind despre rezultatele primului an de exercitare a mandatului, Maia Bănărescu a menționat că, pentru prima dată, Ombudsmanul Copilului a prezentat la Comitetul ONU pentru drepturile copilului un Raport alternativ privind respectarea drepturilor copiilor în Republica Moldova, în care s-a referit la gradul de realizare a recomandărilor pentru țara noastră după evaluarea din 2009.
În anul 2016 Avocatul Copilului a emis mai multe acte de reacționare (22 avize și 3 demersuri), a realizat 2 concilieri, în 25 cazuri s-a sesizat din oficiu, a inițiat14 acțiuni în judecată sau a depus concluzii în instanță, a făcut 4 propuneri de modificare a legislației și a depus o sesizare la Curtea Constituțională.
Cazuri de identificare a unor soluţii ca urmare a intervenţiei Oficiului Avocatului Poporului în anul 2016:
- Documentarea a două adolescente care până la 16-17 ani nu aveau acte de identitate, iar una dintre ele nu a fost admisă la examenul de intrare într-o instituţie de învăţământ. După intervenţia Ombudsmanului, fetele au primit acte de identitate şi au fost înmatriculate la colegiul.
- La recomandarea Ombudsmanului, autorităţile locale au dispus acordarea unor ajutoare sociale unei familii cu patru copii, a căror mamă în prezent îşi ispăşeşte pedeapsa în închisoare.
- După depunerea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului a concluziilor în instanță în favoarea părinților care au acționat în judecată medicii pentru nerespectarea drepturilor copilului la sănătate (e vorba de două cazuri, printre care unul de deces al copilului), cadrele medicale vizate au fost condamnate penal.
- Instanța a ținut cont de concluziile depuse de Avocatul Copilului într-un dosar privind instigarea la discriminare și ură faţă de copiii cu dizabilităţi mentale şi/sau motorii și îndemnul de excludere a acestora din sistemul de educaţie incluzivă.
- Unei eleve i-a fost restituită taxa de studii pentru un an și jumătate, achitată de ea, chiar dacă aceasta este orfană și trebuie să beneficieze de o bursă de stat.
Secția promovarea drepturilor omului, relații internaționale și comunicare
Oficiul Avocatului Poporului
Tel.: 022 23 48 00, 060002656