Nume
Parola
Vizualizări: 4998
Prevederile legale care interzic multipla cetățenie pentru militarii prin contract, neconstituționale
Chisinau, 31 Ianuarie 2017 — La solicitarea Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai către Curtea Constituțională de a examina constituţionalitatea unor prevederi din Legea cu privire la statutul militarilor, Curtea Constituțională a hotărît astăzi, 31 ianuarie, că interdicția de a deține cetățenia altui stat decît a Republicii Moldova pentru militarii prin contract și studenții instituțiilor superioare de învățămînt militar este neconstituțională.
Interdicţia prevăzută de lege se referă la faptul că nu pot fi încadraţi în serviciul militar prin contract cetăţenii care deţin cetăţenia altor state. Mai mult ca atît, legea prevede eliberarea militarului din serviciul militar prin contract în cazul dobîndirii cetăţeniei altui stat.
Avocatul Poporului consideră că aceste restricţii îngrădeau dreptul cetăţeanului la dubla cetăţenie, fiind discriminatorii faţă de persoanele care îşi fac serviciul militar prin contract în raport cu moldovenii care deţin cetăţenie multiplă. Totodată interzicerea impusă militarilor prin contract de a deţine dublă cetăţenie restrînge dreptul acestora la muncă şi la protecţia muncii, dreptul la libera circulaţie şi dreptul la educaţie.