Vizualizări: 4169
Campania de educaţie electorală „Alege Președintele tău!” continuă și în turul II
4 Noiembrie 2016 — Campaniei de informare şi educaţie electorală „Alege Președintele tău!” continuă și în turul II. Astfel la 9 – 10 noiembrie, în orașele Briceni și Cahul, cetățenii vor fi informați din prima sursă care sunt atribuțiile președintelui, care urmează fie ales în mod direct de către cetățeni la 13 noiembrie.
Campania de informare şi educaţie electorală „Alege Președintele tău!” are ca scop sensibilizarea și mobilizarea alegătorilor din 10 centre raionale din nordul şi sudul Republicii Moldova. Acest proiect este implementat de Centrul CONTACT cu susținerea financiară a Fondul Naţional pentru consolidarea democraţiei NED.
În cele două localități vor fi organizate dezbateri cu tematică electorală, vor fi distribuite materiale informaţional-educative cu tematică electorală, postere, în care apar diverse caricaturi care reflectă mobilizarea și alegerea conștientă la alegeri, precum și sute de stegulețe cu sloganul Alege Președintele Tău.
În primul tur al alegerilor, circa 500 de oameni au participat la dezbaterile publice care s-au desfășurat, la Ocnița, Pelinia, Drochia, Hâncești, Edineț, Cimișlia, Briceni, Leova, Râșcani, Cantemir și Cahul. La dezbateri au participat reprezentanţi ai instituțiilor publice, pensionari, profesori, studenţi, experţi şi cetăţeni simpli ai orașului.
Și de această dată experții facilitatori ai Centrului CONTACT Lilia Triboi, Valeriu Mîndru vor discuta cu cetăţenii despre dreptul la vot, particularitățile alegerilor din acest an sau vor răspunde la întrebările celor prezenţi. Deasemenea, echipe de voluntari și experți în domeniu, din partea Centrului Contact vor expune la standuri informaţii relevante tematicii electorale.
Totodată, cele patru spoturi audio elaborate în acest proiect vor fi difuzate în cadrul campaniei, iar posturile locale TV regionale vor asigurat mediatizarea activităților.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33