Nume
Parola
Vizualizări: 9635
„Semnătura electronică Fiscservinform” livrată gratuit în toată țara
Chișinău, 6 Octombrie 2016 — Centrul de certificare în domeniul semnăturii electronice avansate calificate al Î.S. „Fiscservinform” a pus mereu accent pe deservirea rapidă și calitativă a clientului. Totodată, scopul primordial al serviciului de certificare este să ofere cît mai multă comoditate contribuabililor care utilizează serviciile electronice. Astfel, pentru a oferi plus valoare și pentru a fi mai aproape de contribuabili, pune la dispoziție serviciul de livrarea gratuită a semnăturii electronice oriunde în țară.
Începînd cu 1 octombrie „Semnătura electronică Fiscservinform” este distribuită absolut gratuit către toți agenții economici, prin intermediul oficiilor poștale teritoriale din cadrul Î.S. „Poșta Moldovei”.

În raza mun. Chișinău „Semnătura electronică Fiscservinform” va fi distribuită la adresele destinatarilor. În alte localități, semnătura va fi livrată în oficiile poștale centrale, unde clientul va fi înștiințat telefonic de către lucrătorul poștal despre necesitatea prezentării la oficiul poștal în scopul ridicării acesteia.

Totodată, menționăm că termenii de livrare a „Semnăturii electronice Fiscservinform” se stabilesc fără a fi luate în calcul zilele declarate nelucrătoare pentru subdiviziunile implicate în procesul de livrare.
Livrarea se efectuează de către poștă din momentul parvenirii achitării:

1. în raza mun. Chișinău – pînă la 24 ore;
2. în localitățile urbane – 48 ore;
3. în localitățile rurale – 48 ore.

Înmînarea semnăturii electronice va fi efectuată exclusiv destinatarilor, în baza semnăturii, cu indicarea integrală a numelui şi prenumelui pe contractul încheiat. Eliberarea unei persoane terțe, va fi posibilă doar în baza procurii notariale corespunzătoare.

Pentru a deveni titularul „Semnăturii electronice Fiscservinform” este suficient doar de completat cererea on-line accesînd linkul https://pki.fsi.md/home/ro/comanda-online și semnătura va fi livrată la oficiul Dumneavoastră!

Pentru detalii contactaţi Centrul de Apel al Î.S. „Fiscservinform” la numărul de telefon (022) 822 222 sau vizitați pagina www.pki.fsi.md