Vizualizări: 8582
Dezbateri „STOP FALS!”: Cui aparțin instituțiile mass-media?
3 August 2016 — Asociația Presei Independente (API) a organizat dezbateri cu locuitorii satului Sadaclia din raionul Basarabeasca la tema calităţii informaţiilor prezentate de presă. Petru Macovei, directorul executiv al API, a discutat cu sătenii despre manipularea informațională și le-a prezentat mai multe cazuri de informare falsă şi distorsionată în mass-media de peste hotare și din ţara noastră.
„Spațiul mediatic devine tot mai poluat de informații false și tendențioase, iar noi, consumatorii de media, trebuie să putem distinge informația obiectivă de cea falsă pentru a nu ne lăsa manipulați. Misiunea jurnaliștilor este să aducă adevărul în casele oamenilor, fără a distorsiona realitatea, mai ales că avem și un Cod Deontologic al jurnalistului care prevede că jurnalistul îşi exercită profesia în scopul servirii interesului public şi prezintă informaţiile într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor”, a explicat Petru Macovei.
Alexandru Motroi, locuitor al satului Sadaclia, s-a arătat nemulțumit de felul în care unele instituții media reflectă evenimentele și a adresat mai multe întrebări. ”Noi urmărim știrile la mai multe posturi TV. Dar cui aparțin ele? Cum să știm cine sunt proprietarii? Și de ce nu sunt sancționați jurnaliștii care distorsionează informația și manipulează? Acum sunt atâtea posibilități și tehnologii moderne, că ei ne pot manipula fără ca noi să înţelegem...”
Vasile Baciu, primarul din Sadaclia, crede că în Moldova, practic nu avem presă independentă. „Jurnaliștii scriu știrile după cum li se dictează. Iar patronii sunt interesați de business și putere, nu de calitatea informației”, spune el.
Petru Macovei a răspuns la întrebările participanţilor la dezbateri, precizând că ”pentru a nu fi manipulați, este important să verificăm informațiile. Urmăriți cum este prezentat acelaşi eveniment la diferite instituții media și analizați critic informația. Vedeți dacă jurnaliştii au oferit cuvântul mai multor surse cu opinii diferite despre eveniment, când este vorba de o situaţie de conflict fiţi atenţi dacă persoanelor acuzate li s-a oferit dreptul la replică, urmăriţi dacă reporterii au fost imparţiali şi nu şi-au impus punctul lor de vedere. Dacă nu s-a întâmplat aşa, înseamnă că ştirile sau reportajele nu sunt sută la sută obiective. La fel și în cazul dezbaterilor. Pentru discuții calitative, obiective și echilibrate trebuie să fie invitate persoane care au diferite puncte de vedere care sunt experți în domeniul discutat. Cât privește proprietarii media, acum legea obligă radiodifuzorii să publice datele despre aceștia. Astfel, omul de afaceri şi prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc are cel mare mare trust de media din Moldova, cu cel puţin patru televiziuni şi trei posturi de radio. Jurnal Trust Media aparţine omului de afaceri Victor Ţopa, condamnat în Republica Moldova pentru şantaj, el locuieşte acum în Germania şi afirmă că dosarul său ar fi fost fabricat la comanda lui Plahotniuc. Postul TV7 aparţine politicianului liberal-democrat Chiril Lucinschi, NTV-Moldova este un post afiliat Partidului Socialiştilor, oficial fiind proprietatea deputatului socialist Corneliu Furculiţă. Din păcate, în Moldova instituţiile mass-media deseori sunt utilizate în scop de manipulare informaţională, iată de ce este important ca de fiecare dată când priviţi aceste şi alte posturi, să luaţi în calcul şi interesele politice sau economice ale proprietarilor acestora. În caz contrar, riscaţi să fiţi dezinformaţi, în loc să fiţi informaţi”.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).
Pentru detalii, contactați-o pe Diana Lungu, coordonatoare comunicare API, la numărul de telefon 0 22 210602 sau la adresa de e-mail diana.lungu@api.md.

Autor: Asociatia Presei Independente (API)
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33