Nume
Parola
Vizualizări: 4565
Hai să dăm mână cu mână, tinerii care iubesc Natura! În acest ritm pornim în expediția pe r. Răut!
21 Iulie 2016 — Începând din anul 2013, Centrul Național de Mediu organizează în fiecare vară expediții ecologice, cu scopul de a trezi interesul pentru protecția mediului în rândul tinerei generații și dragostea pentru natură. Expedițiile implică tineri din diferite raioane și localități ale țării. Până acum au fost organizate expediții pe râurile Bâc, Ciuhur și Ialpug, iar în acest an, datorită susținerii AO ,,EcoContact’’, o astfel de expediție similară anilor precedenți va fi organizată pe cursul râului Răut, cel mai mare râu din țară și cel mai mare afluent al fluviului Nistru. Astfel, grupul de 25 de tineri selectați pentru a merge în expediție, vor porni în această sâmbătă, pe 23 iulie din Chișinău și vor reveni pe 31 iulie. Timp de 8 zile, tinerii vor avea ocazia să cunoască nu doar unele regiuni pitorești ale țării, dar și problemele ecologice cu care ne confruntăm zi de zi , probleme care afectează atât sănătatea noastră, cât și mediul înconjurător, apele din țară, aerul pe care-l respirăm, iar una dintre ele fiind schimbările climatice. Cât de alarmantă ar trebui să fie pentru noi această problemă și care sunt consecințele schimbărilor climatice pentru râul Răut, vor afla tinerii în cadrul expediției.
Așadar, expediția pe râul Răut va fi una mobilă, tinerii vor fi cazați în corturi, iar zilnic se vor deplasa în diferite localități de pe cursul râului. Se vor integra într-o serie de instruiri și discuții cu referire la schimbările climatice, vor interacționa direct cu factorii de decizie din aceste localități: primari, agenți economici, inspectori ecologici și se vor familiariza cu termenul ,,protecția mediului’’ prin acțiuni de salubrizare organizate pe anumite porțiuni ale râului, monitorizări biologice pentru a depista calitatea apei și alte activități practice.
Expediția va oferi oportunitatea tinerilor de a se dezvolta personal, de a-și îmbogăți cunoștințele în domeniul ecologiei și desigur, de a lega noi prietenii, care vor da roade pe parcurs, așa cum se întâmplă în fiecare an. Tot timpul tinerii îl vor petrece în aer liber, vor fi mereu în mișcare și vor opta pentru un mod de viață sănătos. Nu ezitați să fiți cu ochii pe noi, tinerii vor demonstra încă o dată că trebuie să fim interesați de reabilitarea râurilor din țară, iar de implicarea noastră depinde și viitorul nostru.
Cu acest mesaj, invităm jurnaliștii din țară ca să urmărească și să răspândească activitățile noastre din cadrul expediției, care se va desfășura în perioada 23-31 iulie, pe râul Răut. Tinerii vor porni în expediție sâmbătă dimineață, la ora 10.00 din fața hotelului Național (bulv. Negruzzi) spre Edineț, la izvorul râului Răut. Pentru detalii despre expediție și modul de deplasare, contactați: 060589998- Ina Coșeru sau 060840075- Iuliana Cantaragiu.
Acest proiect este implementat de către Centrul Național de Mediu cu suportul financiar acordat de către AO ,,EcoContact'' prin intermediul programului ,,Forumul cu privire la schimbările climatice în regiunea Parteneriatului Estic (CFE II)''. Acest program este derulat cu suportul financiar al Uniunii Europene, Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (CAD) și Crucea Roșie din Austria.