Nume
Parola
Vizualizări: 5872
Masa rotundă: ”Investiţiile capitale: practici de asigurare a transparenţei”
27 Iunie 2016 — Asociația Presei Independente (API) vă invită la masa rotundă ”Investiţiile capitale: practici de asigurare a transparenţei”. Evenimentul va avea loc marţi, 28 iunie, ora 10.00, la Hotelul Regency, situat pe strada Sfatul Țării 17.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate rezultatele şi concluziile proiectului ”Sporirea transparenței investițiilor capitale publice prin consultarea propunerilor cu locuitorii comunităților”, realizat de API cu sprijinul financiar al Ambasadei Marii Britanii la Chişinău prin Fondul pentru Buna Guvernare. La eveniment va fi prezent E.S. Phil Batson, Ambasadorul Marii Britanii la Chișinău,

Pe parcursul ultimelor șase luni, API în parteneriat cu 13 mijloace de informare în masă care activează în diferite regiuni ale Republicii Moldova, au desfășurat în 15 orașe ale țării un șir de activități de sporire a transparenței procesului de planificare a priorităților mdde investiții capitale. Urmare a activităților desfășurate, API a identificat un şir de bune practici care pot fi replicate în alte localități pentru planificarea eficientă a utilizării mijloacelor financiare publice destinate investițiilor capitale, precum și soluționării altor probleme cu care se confruntă comunitățile, prin consultarea propunerilor cu locuitorii.

Toate aceste bune practici au fost inserate într-un Ghid, care, de asemenea, va fi prezentat în cadrul evenimentului.


Persoanele interesate sunt rugate să confirme participarea la masa rotundă la numărul de telefon 022-210602 (Stela Roman) sau la adresa de e-mail: api@api.md