Nume
Parola
Vizualizări: 11606
MESAJ CU OCAZIA ZILEI MONDIALE DE COMBATERE A TUBERCULOZEI
24 Martie 2016 — În perioada anilor 2000-2015, prevenirea, diagnosticul și tratamentul tuberculozei a salvat 43 de milioane vieți. Rata mortalității cauzate de tuberculoză s-a diminuat aproape în jumătate. Ținta Obiectivului de Dezvoltare a Mileniului de diminuare a incidenței tuberculozei a fost realizată. Însă, lupta împotriva acestei boli mortale este câștigată doar pe jumătate. Doar în acest an, tuberculoza va afecta peste 9,6 milioane de bărbați, femei și copii, și 1,5 milioane de oameni își vor pierde viața.

Anul trecut, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030. Stoparea epidemiei de tuberculoză până în 2030 este una din țintele noilor Obiective de Dezvoltare Durabilă. Tuberculoza îi afectează în mod disproporționat pe cei mai săraci și cei mai vulnerabili, marginalizați social și cei care duc lipsă de acces la servicii de bază/servicii de sănătate. Din acest motiv, progresul aferent combaterii tuberculozei trebuie să meargă mână în mână cu alte eforturi ale Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă pentru reducerea inegalităților, eliminarea sărăciei extreme, asigurarea protecției sociale, realizarea acoperirii universale cu servicii de sănătate și eradicarea HIV/SIDA.

Victoria totală asupra tuberculozei va necesita un front comun. Stoparea epidemiei necesită acțiuni care se extind dincolo de eforturile separate ale Ministerului Sănătății. După cum reiterează Strategia „Stop TB” a Organizației Mondiale a Sănătății, departamentele responsabile pentru ocuparea forței de muncă, justiție, bunăstare socială, știință și tehnologie, afaceri interne și migrație pot împreună face diferența. Trebuie, de asemenea, să facem mai mult pentru implicarea persoanelor și comunităților afectate, precum și a organizațiilor non-guvernamentale, cercetătorilor și sectorului privat.

Sarcina pentru viitor este descurajantă. Tuberculoza rezistentă la medicamente prezintă riscuri majore de sănătate la nivel mondial. Avem nevoie de noi teste pentru a diagnostica rapid persoanele cu tuberculoză; tratament mai timpuriu, mai sigur, mai ușor și mai rapid pentru cei infectați și cei bolnavi; și vaccinuri noi mai eficiente. Trebuie să eliminăm stigma și să asigurăm accesul la îngrijiri pentru toate persoanele afectate. De asemenea, trebuie să fim pregătiți să asigurăm sănătatea oamenilor în fața unor situații complexe de urgență și a circulației fără precedent a refugiaților și migranţilor din întreaga lume.

Cu ocazia acestei Zile de Combatere a Tuberculozei, fac un apel la liderii de guvern, ai societății civile și din sectorul privat să se unească în lupta contra tuberculozei. Împreună putem câștiga această luptă și putem pune capăt epidemiei de tuberculoză până în anul 2030.