Vizualizări: 3197
Semnarea Memorandumului de Înțelegere pentru realizarea proiectului de dezvoltare regională ce prevede eficientizarea energetică a clădirii Spitalului raional Călărași
29 Februarie 2016 — Memorandumul de Înțelegere pentru sprijinirea proiectului de dezvoltare regională ce prevede eficientizarea centralei termice a Spitalului raional Călărași a fost semnat astăzi în incinta MDRC. Astfel, Guvernul Germaniei va oferi circa 335 mii euro pentru implementarea măsurilor de modernizare a serviciilor publice locale în sectorul eficiența energetică a clădirilor publice pentru raionul Călărași din cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" cu finanţare din Fondul German pentru Investiţii.
Documentul a fost semnat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), ADR Centru, Consiliul raional Călărași și Spitalul raional Călărași.
"Scopul este de a moderniza serviciile publice locale din raionul Călărași, astfel, lucrările vor fi desfășurate în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a IMSP Spitalul Raional Călărași", finanțat din Fondul German pentru Investiții. Vor fi efectuate lucrări de renovare a centralei termice, inclusiv va fi instalată o substație termică, un sistem termic solar, etc.", a precizat Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în cadrul evenimentului de semnare a Memorandumului. De asemenea, ministrul a mulțumit poporului german pentru încrederea și suportul financiar acordat țării noastre prin realizarea proiectelor de dezvoltare regională și a dat asigurări că MDRC va stărui asupra valorificării eficiente a banilor.
La rîndul său, Alexandru Muravschi, consultant național superior GIZ, MSPL în domeniul politicilor de dezvoltare regională și locală a reiterat disponibilitatea Guvernului Germaniei de a susține în continuare Republica Moldova în dezvoltarea echilibrată a regiunilor țării și a exprimat disponibilitatea GIZ de a susține autoritățile publice locale din Călărași în toate etapele de desfășurare a proiectului.
Sergiu Artene, Președintele raionului Călărași a mulțumit părților semnatare Memorandumului pentru inițierea procedurilor de derulare a proiectului .
În vederea eficientizării energetice a clădirii publice a Spitalului raional din Călărași vor fi efectuate investiții de optimizare a consumului de energie. Sînt prevăzute lucrări de renovare a centralei termice și instalarea punctelor termice. În acestă instituție va fi implementat un sistem inteligent de management al energiei și va fi instruit corespunzător personalul.
Memorandumul de Înțelegere stabilește rolul și responsabilitățile părților în realizarea proiectului, termenii și condițiile de colaborare, etapele de eficientizare a serviciilor publice locale din raionul Călărași și rezultatele așteptate.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33