Nume
Parola
Vizualizări: 4099
Persoanele cu dizabilități ar putea fi mai protejate, datorită garanţiilor internaţionale
16 Octombrie 2015 — Reprezentanții guvernului, societății civile și ai organizațiilor internaționale au discutat astăzi, în cadrul unei mese rotunde, perspectivele ratificării de către Republica Moldova a Protocolului opțional la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

La eveniment au fost prezentate rezultatele preliminare ale unui studiu de fezabilitate privind oportunitatea ratificării Protocolului. Aceasta ar oferi Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, care este organul împuternicit cu monitorizarea implementării Convenției, competența de a primi și de a examina plângeri individuale împotriva Republicii Moldova în legătură cu nerespectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Ratificarea protocolului este posibilă, iar acest pas ar sublinia poziția Republicii Moldova în calitate de participant de bună credință al sistemului internațional de protecție a drepturilor omului și ar confirma angajamentul său de a promova principiul egalității și nondiscriminării, susţine studiul. Mai mult ca atât, ratificând acest Protocol opțional, Republica Moldova poate deveni lider în regiune privind includerea și protecția persoanelor cu dizabilități. Totodată, autorul studiului, Andrei Brighidin, susține că această decizie nu implică costuri suplimentare, deoarece nu se prevăd obligații noi la cele deja asumate prin ratificarea Convenției.

Viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Boris Gâlcă, prezentat la masa rotundă, a afirmat: „Sistemul protecției sociale trebuie să lucreze în interesul cetățenilor, dar mai ales al celor vulnerabili. De aceea ne afirmăm angajamentul ferm pentru realizarea drepturilor omului, într-o manieră incluzivă, care să creeze condiții și oportunități pentru persoanele cu dizabilități. Ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost un pas enorm în realizarea democrației și a drepturilor sociale, prin care statul a recunoscut că persoanele cu dizabilități posedă un potențial uman enorm, care trebuie să fie valorificat pentru dezvoltarea societății.” Oficialul a mai adăugat că a discutat cu partenerii Ministerului și un plan de acțiuni pentru ratificarea protocolului.

Atașatul pentru afaceri sociale al Ambasadei Austriei, Gero Stuller, a salutat inițiativa realizării studiului și eforturile autorităţilor în promovarea ratificării Protocolului Opțional, precizând: „O sarcină esențială, dacă vrem ca această Convenție într-adevăr să fie pusă în aplicare, revine și societății civile și angajamentului său”, a conchis el.

Acum patru ani, în cadrul procesului de Revizuire Periodică Universală a ONU, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a ratifica Protocolul opțional la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. În acest context, Coordonatorul de programe Justiție și drepturile omului de la PNUD Moldova, Evghenii Goloșceapov, a menționat că “PNUD Moldova a sprijinit guvernul Republicii Moldova prin efectuarea unui studiu privind posibilitatea ratificării acestui document internațional. Respectivul Protocol poate deveni un mecanism important pentru promovarea şi protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități atât fizice, cât și mentale, pentru integrarea acestor persoane în societate și în viața cotidiană."

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea supremației legii și protecției drepturilor omului în Moldova”, finanțat de Ministerul Federal pentru Europa, Integrare şi Afacerile Externe al Austriei, cofinanțat și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD Moldova), în cooperare cu Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului (OHCHR).