Vizualizări: 3475
Comunicat de presă
Chişinău, 23 Ianuarie 2009 — Mass-media din Republica Moldova nu se implică suficient în procesul de promovare a transparenţei economice şi a responsabilităţii guvernului în combaterea corupţiei şi, într-o anumită măsură, nu reflectă destul de profesionist subiectele privind corupţia, relevă datele raportului final de monitorizare a mass-media, elaborat de Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) cu suportul Guvernului SUA. Potrivit concluziilor generale ale raportului:
• Se poate vorbi despre un anumit partizanat în abordarea corupţiei, aceasta fiind o temă sensibilă, în contextul alegerilor parlamentare din 2009. Selectarea şi prezentarea materialelor la Moldova 1, Radio Moldova, NIT, Antena C, Moldova suverană şi Nezavisimaia Moldova par să se înscrie într-un efort de creare a unei imagini favorabile guvernării şi defavorabile opoziţiei. Pro TV, TV 7, EU TV, Vocea Basarabiei, Timpul de dimineaţă, Jurnal de Chişinău, Ziarul de gardă şi SP nu evită evenimentele/subiectele care pun guvernarea actuală în lumină negativă.
• În multe cazuri, materialele relevante s-au bazat pe acuzaţii de corupţie care nu întotdeauna au fost confirmate de organele de resort şi/sau verificate prin investigaţii suplimentare de către jurnalişti. Cazurile concrete de corupţie au vizat, de obicei, funcţionari de rang mic şi mijlociu, iar strategiile şi programele anticorupţie au fost prezentate fără prea multe detalii.
• În medie, mass-media monitorizate au utilizat câte două surse per material. Deseori, jurnaliştii au prezentat publicului doar informaţiile oferite în cadrul evenimentelor de presă, iar în cazul acuzaţiilor de corupţie, principala şi, deseori, singura sursă a fost persoana care a lansat acuzaţiile.
• Materialele controversate care au reflectat subiecte legate de corupţie nu întotdeauna au prezentat poziţia tuturor părţilor implicate în conflict. Totuşi, în marea majoritate a ştirilor, faptele au fost separate de opinie.
• În mare parte, reflectarea s-a limitat la ştiri, numărul interviurilor, analizelor şi al materialelor de opinie fiind destul de mic; majoritatea ştirilor au fost „de ultima oră”, mass-media evitând să urmărească evoluţia subiectelor abordate anterior (follow up).
• Numărul investigaţiilor jurnalistice bine documentate, publicate preponderent de presa scrisă, a fost mic; de regulă, acestea nu au fost urmate de autosesizări din partea organelor abilitate.
Proiectul de monitorizare s-a desfăşurat în perioada octombrie 2007 - noiembrie 2008. Monitorizarea a avut drept scop de-a evalua modul în care mass-media din Republica Moldova reflectă fenomenul corupţiei şi programele de luptă cu corupţia, de-a încuraja jurnaliştii să respecte standardele unui jurnalism echidistant şi echilibrat, precum şi de a informa publicul.
Raportul a fost elaborat de Centrul Independent de Jurnalism în cadrul Programului Consolidarea Capacităţii de Monitorizare a Societăţii Civile din Moldova (CCMSCM), care este implementat de Academia pentru Dezvoltare Educaţională (AED), cu suportul tehnic din partea Consiliului pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale (IREX). Programul este finanţat de Corporaţia Provocările Mileniului şi administrat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).Conţinutul acestui document nu reflectă neapărat opinia AED, IREX, MCC, USAID sau a Guvernului SUA.
Pentru detalii, vă rugăm să telefonaţi la CIJ: (37322) 234236, Nadine Gogu, director de proiect; e-mail: ngogu@ijc.md
Autor: Centrul pentru Jurnalism Independent
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33