Vizualizări: 3196
Declaraţia de constituire a Asociaţiei Pedagogilor Liberal Democraţi
Chişinău, 15 Septembrie 2008 — Noi, pedagogii, membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, declarăm constituită Asociaţia Pedagogilor Liberal Democraţi în calitatea ei de uniune socio-profesională în cadrul formaţiunii noastre. Acţiunile Asociaţiei vor consolida eforturile partidului orientate spre reformarea radicala a sistemului educaţional din ţară.
Noi ne propunem să contribuim la reabilitarea bunului nume al pedagogului, la promovarea imaginii lui în societate, dar şi la crearea unor legături strînse între structurile partidului şi instituţiile de învăţămînt, între PLDM si societate. Asociaţia va recurge la crearea neîntîrziată a unui cadru larg de dezbateri asupra problemelor existente în învăţămînt şi asupra modalităţilor de soluţionare a acestora.
Noi avem certitudinea că educaţia este primordială pentru depăşirea dezastrului în care s-a pomenit societatea noastră. Din acest considerent, insistăm ca educaţia să capete caracteristicile unei dimensiuni transversale a politicilor publice.
Noi pledăm pentru europenizarea educaţiei naţionale prin dezvoltarea cadrului legislativ în concordanţă cu recomandările şi prevederile actelor structurilor pan-europene, inclusiv prin ralierea integrală la prevederile Agendei Lisabona.
Facem apel la toate cadrele didactice să se alăture acţiunii noastre de înnoire a sistemului educaţional, de transformare a acestuia într-un mediu în care performanţa, corectitudinea şi dezvoltarea sunt la ele acasă. Numai împreună vom putea contracara aroganţa, cinismul şi desconsiderarea guvernării comuniste! Să redăm generaţiei în creştere dreptul la un viitor mai bun prin implicarea noastră, alături de Partidul Liberal Democrat din Moldova, în procesul de renaştere a Republicii Moldova, prin crearea unui stat modern şi prosper, prin edificarea unei societăţi libere şi solidare, prin reducerea drastică a decalajului politic, economic şi social ce desparte ţara noastră de statele europene.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Chişinău, 13 septembrie 2008
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33