Vizualizări: 4262
Dacă vocea ombudsmanului era auzită, nu se ajungea la starea actuală de la Casa-internat din Orhei
Chișinău, 15 Septembrie 2015 — Tatiana Crestenco: Instituţia Ombudsmanului a semnalat în ultimii 4-5 ani de mai multe ori despre neregulile atestate la Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale din Orhei, însă MMPSF nu a dat curs recomandărilor Instituţiei naţionale de protecţie a drepturilor omului.
În cadrul unei conferinţe de presă, şeful Serviciului protecţia drepturilor copilului de la Oficiul Avocatului Poporului, Tatiana Crestenco a menţionat că din 2011 pînă în prezent Casa-internat din Orhei a fost constant monitorizată de către avocatul parlamentar şi funcţionarii Instituţiei Ombudsmanului atît în contextul examinării unor mai multe petiţii, cît şi al verificării condiţiilor de la instituţiile în care sunt plasaţi copii cu dizabilităţi urmare a unor sesizări din oficiu inclusiv din presă.
După fiecare vizită efectuată la instituţia din Orhei, ombudsmanul a expediat Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Copilului acte de reacţionare în care a semnalat despre iregularităţile atestate şi a recomandat Ministerului adoptarea de măsuri menite să amelioreze starea de lucruri. Printre altele, Crestenco a spus că Centrul pentru Drepturile Omului încă în decembrie 2012 a solicitat Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei destituirea din funcţie a directorului Casei-internat „pentru încălcarea eticii de serviciu şi managementul defectuos din cadrul instituţiei”. Dacă vocea ombudsmanului era auzită nu se ajungea la starea actuală de la Casa-internat, a declarat angajatul Oficiului Avocatului Poporului.
Tatiana Crestenco a mai adus la cunoştinţa jurnaliştilor că în cadrul vizitelor inopinate la Casa-internat de la Orhei au fost cazuri în care ombudsmanul şi reprezentanţii CpDOM s-a confruntat cu problema accesului în instituţie. Despre un asemenea incident a scris chiar şi presa locală Orhei. Asta în pofida faptului că potrivit Legii cu privire la avocaţii parlamentari nr. 1349 şi Legii cu privire la Avocatul Poporului nr. 52, ombudsmanul are dreptul să „aibă acces liber şi fără întîrziere în instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare…, în instituţiile care acordă asistenţă socială, medicală sau psihiatrică, în instituţiile speciale de învăţămînt şi de reeducare sau în instituţiile curative şi de reeducare a minorilor şi în alte instituţii similare”.
Tatiana Crestenco a informat jurnaliştii prezenţi despre concluziile de ultimă oră ale echipei de monitori de la Oficiul Avocatului Poporului privind starea de lucruri de la Casa-internat de la Orhei în urma vizitei efectuate la această instituţie pe 8 septembrie curent.
Funcţionarul Oficiului Avocatului Poporului s-a referit la mai multe nereguli depistate în cursul vizitei recente la Casa-internat de la Orhei. De altfel, şi de această dată funcţionarii Instituţiei Ombudsmanului s-au confruntat cu problema accesului în această instituţie. Membrii echipei de monitori nu au purtat discuții cu beneficiarii Casei-internat deoarece viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a restricționat accesul reprezentanților Oficiului Avocatului Poporului în grupe, motivînd că vizita nu a fost coordonată cu MMPSF.
S-a menţionat că, deşi instituția socială vizată are destinaţia de a oferi plasament copiilor pînă la vîrsta de 18 ani, la Casa-internat se află persoane adulte care au atins vîrsta de 39 ani. Schema de încadrare a instituției nu include unitățile de psiholog, psihopedagog, pedagog. O altă problemă este fluctuația de cadre cauzată, în principal, de salariile mici ale angajaţilor instituţiei. De exemplu, dădacele au o retribuţie lunară de 1080 lei. Angajaţii nu sînt stimulaţi, motivaţi financiar.
Tatiana Crestenco a vorbit despre recomandările făcute MMPSF în scopul îmbunătăţirii situaţiei de la Casa-internat Orhei. Totodată, s-a anunţat că Oficiul Avocatului Poporului a solicitat Procuraturii Generale şi Procuraturii Orhei, examinarea sub aspect penal a faptelor de neglijenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, maltratare, violare a drepturilor beneficiarilor Casei-internat Orhei, care au fost scoase în evidenţă în filmuleţul difuzat de portalul today.md.
Video de la conferința de presă poate fi vizionat aici:http://realitatealive.md/live-conferinta-de-presa-opinia-oficiului-avocatului-poporului-privind-situatia-de-la-casa-internat-pentru-copii-cu-deficiente-mintale-de-la-orhei_26634.html

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33