Vizualizări: 2034
IDIS „Viitorul”, printre cele mai influente 400 de think-tank-uri din lume
22 Ianuarie 2009 — Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” a fost nominalizat printre cele mai influente 400 de think-tank-uri din lume, într-un clasament efectuat de Programul pentru Think-tank-uri şi Societate Civilă al Universităţii din Pennsylvania, SUA. De menţionat că IDIS „Viitorul” este unicul think-tank care a reprezentat Republica Moldova în topul celor 400.
Raportul Universităţii din Pennsylvania, SUA este o premieră pe piaţa think-tankurilor şi a ajuns deja la a doua ediţie. Potrivit raportului, în lume activează peste 5 550 de think-tank-uri, în 170 de state. Aproape fiecare al 10-lea think-tank este din Europa de Est.
„Un think-tank face mai mult decât să producă studii de politici publice în serie. El este căutat de preşedinţi de stat şi primi-miniştri, pentru că este primordial pe piaţa globală a ideilor. Un think-tank generează soluţii la cele mai presante probleme actuale. Liderii din întreaga lume au nevoie de astfel de instituţii, pentru expertiza lor independentă, contribuţia lor la setarea agendei publice, capacitatea lor de a construi punţi între cunoştinţe şi putere”, astfel consemnează în preambul autorii cercetării.
Instituţiile decernate au fost propuse de către o comisie mixtă de experţi independenţi, donatori. Printre criteriile de selecţie au fost: raportul dintre eforturile într-un domeniu sau altul şi impactul obţinut, rigoarea analizei, buna reputaţie în mass-media ş.a. La următoarea etapă, think tank-urile aflate în competiţie au fost votate de 5 465 organizaţii din întreaga lume. Primele 400 au fost luate în consideraţie, fiind aranjate în ordine alfabetică.
Amintim că IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează din 1993 pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova.
Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33