Nume
Parola
Vizualizări: 3575
Avocatul Poporului îndeamnă autorităţile să ia măsurile legislative şi organizatorice necesare pentru asigurarea implementării Convenţiei ONU cu privire la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Chișinău, 6 Mai 2015 — Avocatul Poporului Mihail Cotorobai: Oficiul Avocatului Poporului susţine proiectul de lege nr.36, aflat pe agenda Parlamentului, care prevede operarea de modificări şi completări în 48 de legi, pentru a ajusta legislaţia în vigoare la Convenţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi la Legea cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi nr. 60.
Aceste şi alte declaraţii au fost făcute de ombudsman în cadrul lucrărilor Conferinţei „Susţinerea schimbărilor instituţionale şi respectarea drepturilor omului în instituţiile psiho-neurologice din Republica Moldova”, organizate de IDOM în comun cu MMPSF.
În cuvîntul de salut, Mihai Cotorobai a menţionat că este oportună abordarea problematicii în cauză la etapa iniţierii reformei în domeniul sănătăţii mintale pentru că ar putea acredita noi idei, menite să asigure egalitatea în faţa legii a persoanelor cu probleme de sănătate mintală.
Angajamentele asumate de ţara noastră la ratificarea de către Republica Moldova, acum 5 ani, a Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi implică adoptarea de către autorităţile ţării a unor acţiuni hotărîte privitor la asigurarea realizării depline a drepturilor acestei categorii de cetăţeni, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi mintale, a relevat ombudsmanul.
Mihail Cotorobai a accentuat: articolul 12 al Convenţiei – Egalitate în faţa legii - stipulează foarte clar: „statele părţi vor recunoaşte că toate persoanele cu dizabilităţi beneficiază de aceeaşi capacitate juridică ca şi alte persoane în toate aspectele vieţii”.
Pornind de la aceste prevederi ale Convenţiei, urmează a fi efectuate schimbări cardinale de sistem pe diverse dimensiuni care să asigure realizarea deplină a acestor drepturi. Cu acest prilej, Oficiul Avocatului Poporului pledează pentru luarea de către autorităţi a măsurilor legislative şi organizatorice necesare pentru realizarea prevederilor Convenţiei ONU cu privire la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, la care ţara noastră este parte, a declarat ombudsmanul.
Iar aceasta presupune noi abordări ale problematicii în cauză, avînd la bază înlocuirea mecanismului aplicat pînă acum de substituire a deciziilor persoanelor cu dizabilităţi mintale prin cel de sprijin al persoanelor în cauză în luarea de decizii.
Recunoaşterea faptului că toate persoanele, inclusiv cele cu dizabilităţi mintale, beneficiază de aceeaşi capacitate juridică şi modificarea legislaţiei în acest sens va aduce după sine decizii fundamentale legate de participarea a categoriei de persoane vizate la viaţa publică, realizarea de către aceştia a drepturilor la educaţie şi muncă, familie, eliminarea practicilor de aplicare a tratamentului forţat şi asigurarea respectării drepturilor la sănătate.
Anume de aceea considerăm că un pas deosebit de important în această direcţie ar fi adoptarea proiectului de lege care prevede modificare şi completarea unor acte legislative nr. 36 din 05 02 2014, aflat în prezent pe agenda de lucru a Parlamentului, a spus Mihail Cotorobai. Proiectul de lege vizat prevede operarea de modificări şi completări în 48 de legi, pentru a ajusta legislaţia în vigoare la Convenţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi la Legea cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi nr. 60.
Documentul menţionat prevede introducerea de modificări la Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul electoral, Codul penal, Codul contravenţional.
Ombudsmanul a relevat că trecerea de la mecanismul de luare a deciziilor în locul persoanelor cu dizabilităţi mintale la cel de care se bazează pe sprijin în procesul de luare a deciziilor va revoluţiona sistemul. Adoptarea unei atare decizii este destul de dificilă dar în egală măsură de necesară. Subscriem poziţiei potrivit căreia statutul unui individ ca persoană cu dizabilităţi NU poate servi temei pentru lipsirea lui de capacitate juridică sau de orice drepturi prevăzute de articolul 12 al Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi, a declarat Avocatul Poporului.
Mihail Cotorobai a menţionat că Centrul pentru Drepturile Omului a monitorizat situaţia din cadrul instituţiilor psiho-neurologice şi reprezentanţii instituţiei au multe de spus la această temă. Ombudsmanul şi-a exprimat speranţa că informaţiile şi opiniile exprimate de aceştia în cadrul conferinţei vor fi foarte utile pentru aprecierea stării de lucruri şi avansarea de recomandări care ar putea conduce la schimbarea lucrurilor în bine.
Avocatul Poporului a dorit mult succes participanţilor la conferinţă, exprimîndu-şi convingerea că discuţiile care vor fi purtate vor fi benefice pentru impulsionarea procesului de reformă în sistemul de sănătate mintală.
2015-05-06