Vizualizări: 4571
Al treilea Incubator de Afaceri din Regiunea de Dezvoltare Sud, inaugurat la Cimișlia
Cimişlia, 24 Aprilie 2015 — La 23 aprilie 2015, în oraşul Cimişlia a avut loc deschiderea oficială a Incubatorului de Afaceri din Cimişlia. La ceremonia de deschidere au participat Dl Stephane Cristophe Bride, Viceprim-ministru, Ministru al Economiei, Wicher Slaghter, reprezentantul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, antreprenori, președinți de raioane, specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud), ș.a.
Incubatorul de Afaceri din Cimişlia reprezintă o instituţie, care oferă antreprenorilor cu idei de afaceri viabile şansa de a le realiza într-un mediu potrivit. Companiile rezidente vor beneficia de spaţii de producere sau oficii la preţ redus, consultanţă şi instruire antreprenorială, suport consultativ la achiziţionarea echipamentului, costuri de administrare mici.
Incubatorul va găzdui aproximativ circa 20 de întreprinderi din deferite sfere de activitate, va crea cel puţin 60 locuri noi de muncă.
Incubatorul de Afaceri din Cimişlia a fost creat în baza Matricei de Politici pentru Programul de suport Sectorial ,,Stimularea Economică în Zonele Rurale", finanţat de UE, în concordanţă cu priorităţile Guvernului RM de creare a infrastructurii de suport în afaceri adecvate necesităţilor mediului de afaceri, îndeosebi din zonele rurale.
Ideea proiectului de deschidere a unui incubator de afaceri în Cimișlia, a apărut în cadrul Proiectului de Twinning „Consolidarea Capacităţilor în Dezvoltarea Regională în Republica Moldova", care s-a desfășurat în perioada mai 2012 - ianuarie 2014, beneficiarul căruia a fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, implementat prin intermediul ADR Sud.
Obiectivul principal al proiectului a fost îmbunătăţirea cadrului legislativ, instituţional şi de reglementare a politicii de dezvoltare regională, revizuirea cadrului normativ al planificării spațiale, precum și consolidarea capacităţilor MDRC și a actorilor de nivel național și regional implicați în dezvoltarea regiunilor țării.
Proiectul Twinning a avut 3 componente majore:
- Îmbunătățirea structurii instituționale, a cadrului legislativ și de reglementare pentru dezvoltarea regională;
- Integrarea planificării teritoriale și a dezvoltării regionale într-un singur cadru de planificare;
- Consolidarea capacității MDRC.
Anume la componenta numărul 3 a fost implicat ADR Sud, iar în cadrul seminarelor petrecute, pentru Regiunea de Dezvoltare Regională Sud au fost identificate 2 idei de proiect "Facilitarea dezvoltării afacerilor noi prin crearea incubatorului regional de afaceri în orașul Cimișlia" și "Alimentarea cu apă din rîul Prut pentru Regiunea de Dezvoltare Sud".
Pe teritoriul Moldovei au mai fost create Incubatoare de Afaceri în raioanele: Soroca, Ștefan-Vodă, Leova, Rezina, Sângerei, Dubăsari Ceadâr-Lunga şi Nisporeni.

Autor: Agenţia de Dezvoltare Regională Sud
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33