Nume
Parola
Vizualizări: 3548
Ombudsmanul Tudor Lazăr: Nu poate fi admisă adoptarea de acte legislative care ar conţine norme restrictive pentru jurnalişti şi care ar contravine normelor constituţionale şi internaţionale.
Chișinău, 2 Aprilie 2015 — În legătură cu înregistrarea în Parlament de către un grup de deputaţi a unui proiect de lege care prevede modificări ale Codului Audiovizualului şi care conţine amendamente de natură să restricţioneze activitatea mass-media, ombudsmanul Tudor Lazăr cheamă deputaţii să respecte întocmai principiile şi normele democratice vizînd libertatea de expresie şi implicit a presei.
Potrivit ombudsmanului, orice derogare de la prevederile articolului 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi ale articolelor 32 şi 34 din Constituţia ţării ar putea conduce la violarea unor drepturi fundamentale – libertatea opiniei şi de exprimare şi dreptul la informaţie.
Astfel, articolul 10 din CEDO specifică: „ Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără de amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere”.
Ombudsmanul mai accentuează faptul că alineatului 2 al articolului vizat din CEDO prevede clar condiţiile în care într-o societate democratică poate fi prevăzută prin lege aplicarea de restrîngeri sau sancţiuni în exercitarea acestor libertăţi – cele legate de „ securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.
Tudor Lazăr regretă faptul că proiectul de lege care vizează un subiect atît de sensibil şi de important nu a fost prezentat Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova pentru consultare, aşa cum se procedează în cazul unor altor proiecte de legi, care includ prevederi ce ţin de domeniul drepturilor omului.
Din aceleaşi motive, ombudsmanul consideră oportună desfăşurarea unor audieri publice pe marginea iniţiativelor legislative enunţate.
Tudor Lazăr îşi exprimă speranţa că parlamentarii, la adoptarea deciziei pe marginea proiectul de lege menţionat, se vor călăuzi în mod prioritar de normele internaţionale şi constituţionale în sfera libertăţii de expresie şi a dreptului la informaţie şi vor ţine cont de reacţia opiniei publice la acest subiect.