Nume
Parola
Vizualizări: 4762
Nou serviciu de notificări electronice privind suspendarea contului bancar
mun. Chisinau, 17 Ianuarie 2015 — Odată cu lansarea sistemului informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice între Serviciul Fiscal de Stat şi instituţiile financiare (SIA „CCDE”), actele ce confirmă deschiderea, modificarea, închiderea sau luarea la evidenţă fiscală a conturilor bancare, suspendarea operaţiunilor la conturile bancare, soldul şi rulajul mijloacelor băneşti pe conturile bancare şi alte documente ce fac obiectul circulaţiei între Serviciul Fiscal de Stat şi instituţiile financiare sunt expediate şi recepţionate doar în mod electronic, prin intermediul sistemului menţionat.

Recent, SFS a implementat, în regim de testare, o nouă funcţionalitate în cadrul acestui sistem, care presupune transmiterea pe poşta electronică a contribuabilului copia dispoziţiei privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare a contribuabilului sau a comunicatului despre anularea dispoziţiei enunţate. Astfel, obiectul modulului respectiv constituie „Dispoziţia privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului” şi „Comunicatul despre anularea dispoziţiei privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului”.

Elaborarea şi integrarea acestei funcţii în SIA „CCDE” a fost realizată de Î.S. „Fiscservinform” şi are menirea de a îmbunătăţi procesul de administrare fiscală prin reducerea cheltuielilor ce ţin de expedierea prin poştă a documentelor specificate către contribuabili.

Corespunzător algoritmului din fig. 1, sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a documentelor electronice între Serviciul Fiscal de Stat şi instituţiile financiare generează automat mesajul din diferite surse şi îl expediază contribuabilului pe e-mail.

În acest mod, expedierea pe poşta electronică a copiei documentului ce indică suspendarea operaţiunilor la conturile bancare sau anularea dispoziţiei privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare se realizează în mod automat, odată cu acceptarea documentului de instituţia financiară. Respectiv, contribuabilul recepţionează un mesaj despre suspendarea operaţiunilor la conturile bancare sau anularea acestei dispoziţii. Copia documentelor respective sunt anexate la mesaj.

Adresele de e-mail sunt extrase din baza de date a portalului servicii.fisc.md şi din baza de date centrală a SISF. Dacă nu există cel puţin o adresă electronică validă pentru contribuabilul indicat, atunci sistemul nu expediază e-mailul. În cazul în care exista mai multe adrese electronice pentru un contribuabil - sistemul expediază automat la toate.

Rezultatul se stochează în baza de date tehnologică a sistemului, în dependenţă dacă a fost înştiinţat contribuabilul sau nu. Totodată, acesta este afişat pe forma web a citaţiei bancare la compartimentul „Istoricul documentului” numai după acceptarea documentului de instituţia financiară.

Lansarea noului modul în cadrul SIA „CCDE” face parte din curentul general de modernizare a guvernării Republicii Moldova, prin setarea accentului pe deservirea cetăţenilor.

Astfel, modulul dat ţine să sporească gradul de informare a populaţiei, să promoveze legislaţia fiscală întru încurajarea civismului fiscal şi a conformării benevole.

Pentru informaţii suplimentare, Contactaţi Centrul Unic de Apel la numărul de telefon 0 8000 1525 sau vizitaţi pagina web servicii.fisc.md.