Nume
Parola
Vizualizări: 4066
Instituţia naţională a ombudsmanului lansează ideea aplicării tacticii paşilor mici în crearea unui mediu fără de bariere pentru persoanele cu dizabilităţi, favorabil integrării lor depline în comunitate.
Chișinău, 10 Decembrie 2014 — De Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, CpDOM, reprezentanţii unor ONG-uri care activează în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au lansat un apel către autorităţile centrale şi locale, în care le solicită să asigure îndeplinirea pe termen scurt a unui set minim de măsuri necesare pentru crearea unui mediu fără de bariere pentru persoanele cu dizabilităţi, favorabil integrării lor depline în comunitate. Despre acest lucru s-a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de către directorul CpDOM, Anatolie Munteanu, reprezentanţii Asociaţiei „Motivaţie”, Igor Mereacre, al Asociaţiei Orbilor, Nicolae Ciobanu, al Asociaţiei Surzilor, Natalia Babici.
Apelul vine ca urmare a consultărilor purtate de către angajaţii CpDOM şi reprezentanţii societăţii civile în cadrul a 4 întruniri desfăşurate de Instituţia naţională a ombudsmanului în contextul Decadei drepturilor omului la tema respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi (01-10 decembrie curent).
Pe 2, 3, 4 şi 5 decembrie 2014 CpDOM a organizat 4 întîlniri avînd ca teme: Accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, de vedere şi de auz la transportul în comun; Evaluarea impactului serviciilor sociale asupra persoanelor cu dizabilităţi şi integrării lor în comunitate; Asigurarea cu proteze, încălţăminte specială a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii; Implementarea Regulamentului privind prestarea serviciilor de comunicare prin utilizarea limbajului mimico-gestual/limbajul semnelor cu ajutorul interpretului.
La întruniri au participat reprezentanţii Asociaţiei „Motivaţie”, Uniunii Organizaţiilor Invalizilor din Moldova, ai Asociaţiei „Humanitas”, ai Societăţii Orbilor din Moldova, ai Asociaţiei de Reabilitare a Invalizilor, ai AO „Keystone Moldova”, AO „Speranţa şi Sănătate”, CMC „Suflet şi Sănătate”, ai Asociaţiei de Reabilitare a Invalizilor din Republica Moldova, Asociaţiei Surzilor din Moldova, ai Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
La întîlniri au luat parte de asemenea reprezentanţii Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, ai Ministerului Educaţiei, ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, ai direcţiilor raionale de asistenţă socială Anenii Noi, Criuleni, Străşeni, Cimişlia, ai Întreprinderii de Stat CREPOR.
Pe marginea discuţiilor purtate a fost adoptată o Rezoluţie, în care semnatarii ei doresc să readucă în atenţia autorităţilor centrale şi locale, implicit a autorităţilor municipale Chişinău importanţa realizării obligaţiilor asumate de statul nostru prin semnarea şi ratificarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Factorii responsabil sunt îndemnaţi să asigure îndeplinirea unui set minim de măsuri necesare pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către persoanele cu dizabilităţi, fără nici un fel de discriminare pe criterii de dizabilitate, sporirea accesului persoanelor cu dizabilităţi la transportul în comun, infrastructura socială şi culturală.
În Rezoluţie se menţionează că, întru armonizarea cadrului legal la Convenţia nominalizată, autorităţile Republicii Moldova au adoptat Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nr. 60 din 30.03.2012 (în vigoare 27.07.2012). Articolul 20 al acestei legi stabileşte mai multe dispoziţii care au drept scop asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la mijloacele de transport în comun.
Cu regret, s-a constatat faptul că cerinţele articolului 20 în cea mai mare parte NU sunt respectate. Doar în municipiul Chişinău, din cauza lipsei transportului specializat/neadaptării unităţilor de transport, sunt afectate peste 3000 de persoane cu dizabilităţi.
Or, accesibilitatea trebuie considerată o condiție indispensabilă pentru exercitarea de către persoanele cu nevoi speciale a drepturilor civile, politice, sociale, economice și culturale. Acest obiectiv este extrem de actual în contextul aspirațiilor de integrare europeană ale Republicii Moldova. Pentru remedierea situaţiei s-a propus adoptarea neîntîrziată a următoarelor acţiuni:
1. Autorităţile locale să desemneze responsabili pentru asigurarea implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, dar și a prevederilor Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nr. 60 din 30.03.2012 (în vigoare 27.07.2012). Instituţia naţională a ombudsmanului se obligă să coordoneze acest proces.
2. Autorităţile locale să stabilească indicatori pentru evaluarea gradului de integrare a persoanelor cu dizabilități din punct de vedere al accesului acestora la infrastructura socială.
3. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei să creeze o baza de date dezagregate privind persoanele cu dizabilităţi şi necesităţile acestora pentru adaptarea mediului fizic la nevoile lor.
4. În contextul reformei implementate privind organizarea transportului în comun în municipiul Chişinău, s-a solicitat adoptarea unor măsuri urgente în vederea stabilirii unui grafic de circulaţie a transportului în comun (troleibuze, autobuze) care sunt adaptate pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi locomotorii (ce se deplasează în cărucioare rulante), cu informarea acestora despre posibilitatea de a beneficia de serviciile de transport în comun (plasarea pe site-urile Primăriei şi ale preturilor municipiului Chişinău).
5. Se solicită de asemenea ca autorităţile de resort să monitorizeze strict respectarea de către operatorii de taxi a alineatului 2 din articolul 20 al Legii nr. 60, potrivit căruia „toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant”.
6. Se propune ca operatorii de taxi să accepte chemările din partea persoanelor cu deficienţe de auz prin SMS. Acelaşi lucru este valabil şi pentru serviciile de urgenţă, cum ar fi salvarea, pompierii, poliția etc.
7. Autorităţile locale/municipale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor să întreprindă acţiunile de rigoare pentru adaptarea unităţilor de transport în comun, a staţiilor mijloacelor de transport în comun pentru nevoile presoanelor cu dizabilități locomotorii, montarea unor panouri corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive în mijloacele de transport public; imprimarea cu caractere mari şi în culori contrastante a informației despre rutele şi indicativele mijloacelor de transport public urban.
8. Se solicită montarea de către autorităţile municipiului Chişinău a sistemelor de semnalizare sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic intens, la prima etapă în perimetrul străzilor în care locuiesc persoane cu dizabilităţi de vedere şi de auz, după cum urmează:
- Trecerea de pietoni cu semnalizare sonoră, după posibilitate şi cu marcaj tactil, pentru nevăzători la intersecţia dintre străzile Şoseaua Hînceşti/ strada Pietrarilor;
- Trecerea de pietoni cu semnalizare sonoră, după posibilitate şi cu marcaj tactil, pentru nevăzători pe strada Pietrarilor vizavi de Policlinica Militară a Ministerului Apărării;
- Instalarea unei bare de orientare pentru nevăzători de la staţia de troleibuz din strada Dokuceaev pînă la Policlinica nr. 7;
- Trecerea de pietoni cu semnalizare corespunzătoare pentru persoanele cu dizabilităţi auditive la intersecţia Şoseaua Hînceşti, 68 - strada Mioriţa (în preajma Casei Radio);
- Trecerea de pietoni cu semnalizare corespunzătoare pentru persoanele cu dizabilităţi auditive la intersecţia str. Independenţei, 34 – str. Cuza Vodă, 19;
- Trecerea de pietoni cu semnalizare corespunzătoare pentru persoanele cu dizabilităţi auditive la intersecţia str. Ion Vieru – bd. Mircea cel Bătrîn.
9. Autorităţile locale vor asigura adaptarea bordurilor de pe trecerile de pietoni conform necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi care se deplasează în cărucior (în Chişinău, la prima etapă, cel puţin, pe bulevardele din capitală).
Drept urmare a discuţiilor purtate la tema „Asigurarea cu proteze, încălţăminte specială a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii” s-a propus ca autorităţile vizate: Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei, Ministerul Sănătăţii, Întreprinderea de Stat CREPOR, aflată în subordinea MMPSF, fiecare, conform atribuţiilor care îi revin, să identifice posibilităţi pentru:
- examinarea posibilităţii de extindere a serviciilor prestate de ÎS CREPOR pentru a asigura cu mijloace tiflotehnice pentru nevăzători (bastoane);
- examinarea posibilităţii de asigurare cu proteze oculare de producere autohtonă a persoanelor cu dizabilităţi de vedere sau importarea protezelor oftalmologice la preţuri accesibile pentru beneficiarii din Republica Moldova;
- sporirea sortimentului şi calităţii încălţămintei ortopedice şi a mijloacelor ajutătoare, produse de IS CREPOR;
- crearea unui serviciu de consultare (format din medic, jurist şi psiholog) a persoanelor cu dizabilităţi în zonele de nord şi sud ale ţării pentru a informa populaţia privind procedura de adresare şi de beneficiere de serviciile IS CREPOR, dar şi pentru servicii de informare şi consiliere psihologică a persoanelor cu dizabilităţi.

Discuţiile la tema „Implementarea Regulamentului privind prestarea serviciilor de comunicare prin utilizarea limbajului mimico-gestual/limbajul semnelor cu ajutorul interpretului” s-au soldat cu următoarele propuneri:
- Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei să revadă Regulamentul menţionat pentru excluderea procesului extrem de birocratizat şi anevoios al înregistrării solicitării de servicii ale interpretului, eventual prin omiterea obligativității de prezentare a cererii în scris;
- Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în comun cu Ministerul Finanţelor să examineze posibilitatea de a majora normativul de 6 ore pe an de asigurare cu traducere în limbajul mimico-gestual pentru o persoană cu deficienţe auditive pînă la 40-60 de ore, conform standardelor internaţionale;
- Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei să examineze posibilitatea de a majora tariful de 31,75 lei pentru o oră de servicii prestate de interpreţii în limbajul mimico-gestual şi alocarea de mijloace pentru achitarea cheltuielilor, implicit de transport, suportate de aceştia în timpul deplasărilor prin ţară, asistînd beneficiarii în exercitarea atribuţiilor de interpret;
- Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în comun cu Ministerul Finanţelor să examineze oportunitatea de remunerare a serviciilor de interpret în limbajul mimico-gestual prestate pentru beneficiari în instituţiile de drept (notar, instanţe judecătoreşti, avocat etc);
- Ministerul Educaţiei în comun cu Asociaţia Surzilor vor colabora în vederea stabilirii unui limbaj oficial mimico-gestual care să fie acceptat pentru a fi asigurată instruirea persoanelor cu deficienţe de auz, elaborarea de manuale;
- Ministerul Finanţelor în comun cu Ministerul Educaţiei şi în colaborare cu Asociaţia Surzilor din Moldova vor examina posibilitatea pregătirii cadrelor de interpreţi în limbajul mimico-gestual.
Drept urmare a discuţiilor privind impactul serviciilor sociale asupra integrării persoanelor cu dizabilităţi în comunitate, în adresa Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei au fost lansate următoarele propuneri:

- examinarea oportunităţii măririi statelor de personal ale direcţiilor de asistenţă socială şi protecţie a familiei cu jurist, kinetoterapeut, psiholog şi logoped, precum şi perfecţionarea fişelor de post ale angajaţilor;

- crearea şi dezvoltarea serviciilor sociale şi pentru alte tipuri de dizabilităţi (autişti, orbi, pentru persoanele cu dizabilităţi multiple, precum şi pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii);

- monitorizarea modului de gestionare a resurselor financiare alocate pentru serviciile sociale pentru a evita economisirea în detrimentul calităţii;
- examinarea oportunităţii elaborării unor indicatori care să evalueze eficienţa serviciilor sociale.
CpDOM va monitoriza realizarea propunerilor avansate, invitînd mass-media la un parteneriat în vederea promovării active a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Instituţia naţională a ombudsmanului lansează ideea aplicării tacticii paşilor mici în crearea unui mediu fără de bariere pentru persoanele cu dizabilităţi, favorabil integrării lor depline în comunitate.
Serviciul programe instructive,
relaţii cu publicul al CpDOM
Tel.: 060002656 sau 060002667