Nume
Parola
Vizualizări: 6828
Serviciu de transport pentru persoane cu dizabilități în ziua scrutinului electoral din 30 noiembrie 2014
Chisinau, 29 Noiembrie 2014 — Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica Moldova, în parteneriat Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Asociația Surzilor din Moldova și Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități implementează proiectul „Pro vot direct si secret pentru fiecare alegător”. Scopul acestui proiect este de a contribui la mărirea gradului de respectare a drepturilor omului în Republica Moldova prin promovarea incluziunii persoanelor cu dizabilități la votul direct și secret.

In ziua de 30 noiembrie 2014, Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, în cadrul proiectului „Pro vot direct și secret pentru fiecare alegător”, va oferi servicii de transport pentru persoane cu dizabilități pentru deplasare de la domiciliu către secția de votare și retur.

Pentru a beneficia de acest serviciu, persoanele cu dizabilități sunt invitate să apeleze dispeceratul acestul serviciu - 067300450 și să facă o programare prealabilă. Acest serviciu este disponibil în raza municipiului Chișinău și va include 2 mașini dotate cu ascensor, pentru transportul persoanelor cu dizabilități locomotorii.