Nume
Parola
Vizualizări: 3587
Apel la adresa Guvernului României privind acordarea unui ajutor de urgenţă Republicii Moldova, Serbiei şi Bulgariei
Strasbourg, 14 Ianuarie 2009 — Preşedintele Delegaţiei europarlamentare PSD, Adrian Severin, a făcut marţi următorul apel la adresa Guvernului României privind acordarea, în contextul actualei crize a gazelor, a unui ajutor de urgenţă statelor vecine: "Fac un apel la Guvernul României să asigure, din rezervele naţionale, alimentarea cu gaz a statelor vecine cu care România este conectată prin conducte (Republica Moldova, Serbia şi Bulgaria). Propunerea aceasta, realizată în condiţiile actualei crize a gazelor, ţine seama de rezervele importante de gaz pe care România le deţine şi de faptul că aceasta dispune de o producţie proprie, fapt care îi permite să facă faţă opririi livrărilor din Rusia, dincolo de cea mai lungă perioadă posibilă a acestei întreruperi. O asemenea acţiune ar avea următoarele consecinţe: 1. Ar demonstra Uniunii Europene că România nu e doar un consumator de ajutor şi securitate, ci şi un furnizor de asistenţă şi securitate (energetică), creând astfel baze pentru consolidarea influenţei ei pe plan subregional şi european. 2. Odată cu ajutorul umanitar oferit ţărilor vecine se va acorda un ajutor politic şi Rusiei, în condiţiile în care două din ţările cele mai apropiate ei (Bulgaria şi Serbia) sunt şi cele mai afectate de lipsa gazului rusesc. S-ar crea astfel baza unui dialog mai pozitiv cu Federaţia Rusă, dar şi o presiune suplimentară întrucât prelungirea rezistenţei la criză a ţărilor UE va face mai dificilă pentru Rusia întreruperea furnizării gazelor. Rusia însăşi nu îşi poate permite prelungirea întreruperii furnizării gazului pentru că acest lucru implică pentru ea pierderea sumelor importante aferente gazului nelivrat. 3. Un asemenea demers ar pune Ucraina în faţa propriei sale responsabilităţi în această criză, arătându-i că, la limită, nu e indispensabilă cât priveşte tranzitul energiei. România nu poate avea mai multă influenţă decât capacitatea sa de a ajuta pe cei aflaţi în nevoie, schimbând astfel raportul de forţe al actorilor în concurs şi diminuând capacitatea de presiune a celor care fac din aceste nevoi un mijloc de şantaj. Calitatea de lider regional se câştigă prin fapte şi nu prin retorică, iar această calitate se transformă în cele din urmă în decizii favorabile României la nivelul UE ".