Vizualizări: 4331
Businessmeni autohtoni efectuează o misiune economică în România
Chisinau, 28 Octombrie 2014 — În perioada 28-31 octombrie 2014, întreprinzători din sectorul agroalimentar participă la o misiune economică în România, orașele Iaşi, Bucureşti şi Braşov, cu scopul de a se familiariza cu practicile europene de business și a-și găsi parteneri de afaceri. Misiunea economică este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în cooperare cu Asociaţia Business-ului European (EBA Moldova) în cadrul Proiectului ”DCFTA - Informarea și consolidarea capacităților agenților economici”.
Potrivit directorului Direcției Relații Internaționale a CCI, Mihai Bîlba, întreprinzătorii vor participa la două forumuri economice, vor avea întrevederi bilaterale de afaceri și vizite la mari lanțuri de distribuție, unde se vor familiariza cu standardele ce reglementează piaţa UE și vor purta negocieri privind livrarea produselor agroalimentare angrosiştilor din România.
Delegația din Moldova va vizita Târgul internaţional ”INDAGRA-2014”, care se desfășoară în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie curent, la București, și include saloane specializate în sectoarele: industrie alimentară, agricultură, horticultură, viticultură și zootehnie etc.
Totodată, în cadrul misiunii economice, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Camera de Comerț și Industrie a României vor semna un acord de colaborare.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu România, pentru 8 luni ale anului 2014, a înregistrat suma de 794 mil. USD, crescând cu 12,22% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. După valoarea volumului schimburilor comerciale, România se situează pe locul 2 între partenerii cu care Republica Moldova întreţine relaţii comerciale.
Exportul de mărfuri realizat în ianuarie - august 2014 a înregistrat suma de 275 mil. USD, crescând cu 2,5 % faţă de aceeaşi perioada a anului precedent. România se situează pe locul 2 în topul ţărilor în care Republica Moldova efectuează exporturi, deținând o pondere de 17,37% în volumul total al exportului Republicii Moldova.
Importul de mărfuri efectuat în perioada menţionată în Republica Moldova din România a însumat 519 mil. USD şi a înregistrat o creştere de 18,14 % în raport cu opt luni ale cu anului 2013. România se situează pe locul 3 în topul ţărilor din care Republica Moldova efectuează importuri, deținând o pondere de 15,24% în volumul total al importului Republicii Moldova.
Proiectul ”Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv Republica Moldova - Uniunea Europeană. Informarea și consolidarea capacităților agenților economici” a fost lansat pe 1 iulie 2014, fiind realizat cu asistența Corporaţiei Financiare Internaţionale și Guvernului Suediei.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33