Nume
Parola
Vizualizări: 4343
Tineri juriști sunt interesați de metodele alternative de soluționare a litigiilor – arbitrajul și medierea
Chisinau, 20 Octombrie 2014 — Pe 20 octombrie 2014, tineri juriști și studenți de la diverse instituții de învățământ superior de la noi din țară au vizitat Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, cu scopul de a se informa despre particularitățile metodelor alternative de soluționare a litigiilor – arbitrajul și medierea, cum se aplică acestea în practică și care este experiența Curții de Arbitraj. Tinerii au avut o întrevedere cu președinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCI, Dumitru Postovan, doctor în drept.
În cadrul întrunirii, Dumitru Postovan a prezentat succint activitatea Curții, menționând că, în 2014 s-au împlinit două decenii de la instituirea arbitrajului în Republica Moldova ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor. ”Deși au trecut 20 de ani, comparativ cu alte state, suntem abia la început de cale, cetățenii fiind reticenți față de arbitraj și mediere. Totuși, aceste metode sunt pe larg răspândite în practicile internaționale, iar la insistența companiilor partenere de peste hotare, întreprinderile din Moldova au început să includă în contracte clauze privind soluționarea litigiilor prin arbitraj, care oferă mai multe avantaje, precum rapiditatea soluționării litigiului, confidențialitatea, posibilitatea alegerii arbitrilor, costuri mai reduse. Astfel, arbitrajul obține din ce în ce mai multă credibilitate în rândul agenților economici autohtoni. Dacă în anul 2010 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCI au fost examinate 16 dosare (14 internaționale și 2 interne), în anul 2013 numărul a crescut la 95 de dosare (7 internaționale și 88 interne)”, a precizat Dumitru Postovan.
Sursa citată s-a mai referit la relațiile de colaborare cu instituții similare din alte state, cu organizațiile internaționale și a accentuat aportul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCI la elaborarea și perfecționarea cadrul normativ național, care are la bază modelul recomandat de Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional Comercial - UNCITRAL.
Dumitru Postovan a salutat interesul viitorilor și tinerilor juriști față de tema pusă în discuție și a accentuat necesitatea de a promova mai intens în rândul cetățenilor arbitrajul și medierea.
Dionis Pascari, doctorand, jurist la SA ”Corporația de finanțare rurală”, a apreciat vizita la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCI ca fiind utilă, deoarece a aflat cum funcționează din interior o asemenea instituție, care este specificul ei.
Tinerii au fost interesați de procedura de alegere a arbitrilor în lista recomandată de Curtea de Arbitraj, procesul de examinare a unui litigiu, statutul arbitrilor și mediatorilor, asigurarea integrității și imparțialității acestora.
Inesa Lupu, director al organizației ”Invento”, manager al Academiei ”Leaders for Justice”, în cadrul căreia a avut loc evenimentul, a informat că tinerii vor vizita și Curtea Constituțională, Curtea Supremă de Justiție, judecătorii regionale. ”Dorim ca tinerii să cunoască informații noi, aspecte practice care nu pot fi nicidecum aflate în cadrul orelor de curs de la universitate.
Prin realizarea acestui proiect, încercăm să formăm lideri activi, promotori ai dreptăţii şi bunelor practice în sistemul juridic din Republica Moldova.”
Legea cu privire la judecata arbitrală (arbitraj) a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 31 mai 1994. În același an, pe lângă Camera de Comerț și Industrie a fost înființată prima instituție de arbitraj din Moldova – Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.
În prezent, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCI reunește 59 de arbitri: 29 locali și 30 de peste hotare.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook