Nume
Parola
Vizualizări: 5700
Noi metode de protecţie a sistemelor informaţionale
15 Septembrie 2014 — Aspiraţiile actuale de digitizare a societăţii, precum şi implementarea tehnologiilor informaţionale în toate domeniile social-economice simplifică mult realizarea unor acţiuni cotidiene, însă implică necesitatea de asigurare a unui nivel înalt de securitate a datelor şi sistemelor informaţionale contra diverselor atacuri cibernetice.

Pentru moment, în pofida existenţei cadrului normativ, fiecare operator de date are propria politică de securitate, care adesea nu răspunde unor exigenţe simple. Astfel, există pericolul accesului neautorizat la sistemul de evidenţă a informaţiilor confidenţiale şi al operaţiunilor ilegale de prelucrare a acestora sau încălcării principiilor de confidenţialitate a datelor, care eventual poate afecta interesul părţilor vizate de informaţiile respective.

În acest context, la data de 10.09.2014 a avut loc conferinţa IT privind securitatea informaţiilor cu genericul: „Eficienţa protecţiei sistemelor informaţionale publice şi private - norma statului modern. Noi oportunităţi de afaceri”, organizată de Sintegra Group. Eveniment la care Î.S. „Fiscservinform” a fost invitată în calitate de participant. La conferinţă au vorbit speak-eri naţionali şi internaţionali, abordând mai multe subiecte de importanţă strategică în acest domeniu:

•    Securitate efectivă a informaţiilor
•    Atacul global al marketingului
•    Intel Security: Conceptul Security Connected
•    Palo Alto Networks: Platforme de securitate informaţională de generaţie nouă
•    Fluke: Cele mai noi tehnologii de securitate a reţelelor fără fir
•    Probleme actuale de protecţie a infrastructurii unei reţele.

Adiţional au fost oferite mai multe detalii privind produsele celor mai importanţi producători mondiali în domeniul securităţii informaţionale

Prezenţa întreprinderii noastre la evenimentul enunţat a avut ca scop informarea specialiştilor de profil din cadrul instituţiei privind tendinţele din domeniu şi stabilirea noilor metode de protecţie şi securizarea a datelor cu care operează Î.S. „Fiscservinform”.

„Condiţiile digitale în care ne dezvoltăm ca structură IT impun perfecţionarea permanentă şi în primul rînd pe aspecte ce vizează securitatea informaţională. Actualmente, în activitatea desfăşurată ne ghidăm de Politică generală în domeniul de securitate a informaţiei, Politica şi angajamentul managementului în domeniul securităţii informaţiei. Mai mult ca atât, am iniţiat procesul de implementare a Sistemului de Management al Securităţii Informaţiei (SMSI) conform standardului ISO 27001:2013. Respectiv, prin stabilirea noilor metode de fortificare suplimentară a activităţilor de asigurare a securităţii informaţionale urmărim sporirea încrederii utilizatorilor în soluţiile dezvoltate de echipa noastră, consolidarea credibilităţii noastre în calitate de partener şi, vorbind mai global, valorificarea potenţialului economiei digitale în cele mai bune condiţii de siguranţă” - comentează Vitalie Coceban, Administratorul Î.S. „Fiscservinform”.

Informaţia este printre cele mai importante valori ale întreprinderii. Astfel securitatea informaţiei şi a tehnologiei este o responsabilitate împărtăşită de tot personalul întreprinderii.

Sursa: http://fiscservinform.md/default.aspx?id=31