Vizualizări: 3936
Agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au găsit parteneri de afaceri în Polonia
Chisinau, 5 Septembrie 2014 — În perioada 2-4 septembrie 2014, ca rezultat al participării cu stand colectiv la Expoziția internațională specializată ”BTS”, în or Poznan, Polonia, producători de încălțăminte și marochinărie din Republica Moldova, inclusiv din regiunea stângă a Nistrului și-au găsit parteneri de afaceri, s-au familiarizat cu noile tendințe în domeniu și au făcut schimb de experiență cu colegi din alte țări. Participarea la expoziție a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie, cu asistența financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului ”Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”.
Vicepreședintele CCI, Tudor Olaru, conducător al grupului de agenți economici din Moldova, a informat că, standul țării noastre a fost vizitat de oameni de afaceri din Polonia, Cehia, India, Italia ș.a. Cei 10 expozanți la stand, 5 dintre care activează pe malul stâng al Nistrului, au stabilit acorduri de intenții cu circa 25 de companii.
Directorul SRL ”Arilux”, Vasile Boldurescu, a afirmat că, întreprinderea sa ia parte pentru prima dată la un asemenea eveniment. ”Chiar din prima zi a expoziției am avut întrevederi de afaceri cu angrosiști din Polonia, cu care am negociat contracte de vânzare a genților pentru dame și am discutat despre posibilitatea producerii genților din piele naturală. Ulterior, am stabilit contacte de colaborare cu producători de piele.
Un alt aspect foarte important al participării la această manifestare a fost informarea despre tendințele, inovațiile și tehnologiile în domeniu”, a spus sursa citată.
Tatiana Sorochina, director general al Fabricii de încălțăminte ”Tighina”, le-a mulțumit organizatorilor standului colectiv al Republicii Moldova – CCI și Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, pentru oportunitatea oferită, inclusiv întreprinzătorilor din stânga Nistrului. ”Cu scopul de a afla care sunt preferințele consumatorilor europeni, am vizitat două companii din suburbiile orașului Poznan. Am luat cunoștință cu sortimentul de marfă, materia primă utilizată și am discutat despre posibilitatea producerii modelelor de încălțăminte ce ar prezenta interes pentru importatorii din Polonia”, a menționat interlocutoarea.
La standul colectiv al Moldovei la Expoziția ”BTS” și-au mai expus mărfurile companiile ”Artima”, ”Deri Cristal”, ”Floare”, ”Floti Plus”, ”Oldcom”, ”Rotan”, ”Tellus A”, ”Tellus” care, de asemenea, au avut negocieri de afaceri și întrevederi bilaterale.
Reamintim că, în prima jumătate a anului curent, cu ajutorul Programului UE-PNUD„Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, alți 20 de agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului au participat cu standuri comune la expoziţii specializate din Germania şi Cehia, iar până la sfârşitul acestui an, încă 30 de întreprinzători de pe ambele maluri vor lua parte împreună la expoziţii în Franța, România şi Bulgaria.
Programul UE-PNUDare ca scop contribuirea la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.
Informații suplimentare:
Tel: 022 23-84-10, 022 21-07-25, 022 22-14-42
e-mail: petrova@chamber.md, expo@chamber.md
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33