Nume
Parola
Vizualizări: 4916
Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei susține integritatea și transparența în achizițiile publice
4 Iulie 2014 — Reprezentanții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) s-au întrunit pe 4 iulie 2014 cu membrii Comisiei Naționale de Integritate (CNI), pentru a pune bazele unei viitoare colaborări, menite să promoveze integritatea și transparența în achizițiile publice.

CNI, cu sprijinul GIZ, va organiza o serie de evenimente destinate autorităților publice locale din Republica Moldova. Pentru început, va fi organizată o masă rotundă pentru identificarea problemelor întâlnite în acest domeniu și pentru stabilirea unei agende de evenimente necesare pentru a încuraja transparenta și integritatea.

În cadrul proiectului GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", suportul financiar este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională, ceea ce înseamnă că acestea sunt responsabile de asigurarea unui proces transparent de achiziţii publice, conform standardelor naţionale.

GIZ a organizat în august 2013 o instruire avansată în achiziții publice pentru partenerii săi, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor) (MDRC și Agențiile de Dezvoltare Regională. Anual, o Agenţie de Dezvoltare Regională gestionează aproximativ 40 de proceduri de achiziţii publice, de la anunţarea licitaţiei la recepţia finală. Achiziţiile au loc atât din banii publici, prin intermediul Fondului Naţional de Dezvoltare Regională, cât şi din surse externe, cum ar fi cele alocate de Guvernul Germaniei.

În decembrie 2013, GIZ a sprijinit participarea reprezentanților MDRC și CNI la Bruxelles, la „Conferința despre măsurile anti-corupție și anti-fraudă în utilizarea fondurilor europene structurale și de investiții". Evenimentul a fost organizat de Comisia Europeană, în parteneriat cu Transparency International.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" susţine administraţiile publice locale la extinderea şi modernizarea serviciilor publice locale pe sectoarele: aprovizionarea cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor solide şi eficienţa energetică a edificiilor publice. Totodată, proiectul acordă asistenţă la programarea şi planificarea regională.

Proiectul este implementat de GIZ şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă