Nume
Parola
Vizualizări: 2806
Forumului Economic Regional “Dezvoltare economică prin parteneriate durabile”
UNGHENI, 17 Iunie 2014 — La data de 03 iulie curent, la Ungheni va avea loc ediţia V-a a Forumului Economic Regional, avînd genericul "Dezvoltare economică prin parteneriate durabile".

Forumul este organizat de către Consiliul Raional Ungheni şi Agenţia de Dezvoltare Centru, în parteneriat cu alte instituţii naţionale şi internaţionale. Este deja o frumoasă tradiţie ca raionul Ungheni să găzduiască evenimente transfrontaliere şi regionale de anvergură. La Forum sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, regionale şi locale, ai ambasadelor, sectorului asociativ privat, mediului de afaceri din România, Belarus, Ucraina, Polonia, Ungaria, Lituania, Estonia.

Obiectivele majore ale Forumului ţin de promovarea şi susţinerea competitivităţii economice prin impulsionarea dezvoltării parteneriatelor regionale puternice, prezentarea practicilor de succes şi facilitarea dialogului între toţi actorii implicaţi în crearea unui mediu economic competitiv şi atractiv, cu o creştere economică durabilă şi cuprinzătoare.

Agenda forumului include prezentări şi discuţii privind noi oportunităţi de dezvoltare a afacerilor, intensificare a parteneriatelor şi atragere a investiţiilor în regiune în contextul semnării Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, prezentări a agenţilor economici şi activităţi de tip business to business. În a doua jumătate a zilei, programul include vizita delegaţiilor la agenţi economici de succes din regiune.

Pentru a obţine mai multe informaţii, ne puteţi contacta la adresa electronică der.ungheni@yahoo.com sau la nr. de telefon: (00373236) 26435; (00373236) 23054.

Agenda evenimentului o găsiți pe www.adrcentru.md.