Nume
Parola
Vizualizări: 6903
Curs de bază în asistenţa integrată a sănătăţii adolescentului, pentru personalul Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor
Chisinau, 23 Aprilie 2014 — Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita”, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Institutul Mamei şi Copilului, organizează în perioada 31 martie – 4 aprilie 2014 şi 7-11 aprilie 2014, cursul de bază în sănătatea adolescenţilor, pentru personalul centrelor de sănătate prietenoase tinerilor (CSPT). La curs participă profesionişti din centrele prietenoase tinerilor din raioanele Cantemir, Căuşeni, Cimişlia, Criuleni, Donduşeni, Drochia, Orhei, Floreşti, Glodeni, Ialoveni, Nisporeni, Ocniţa, Orhei, Rezina, Râşcani, Hâncești şi Şoldăneşti. Cei circa 50 de profesionişti, obstetricieni-ginecologi, urologi, dermato-venerologi, pediatri, medici internişti, psihologi, moaşe, asistente medicale s-au întrunit pentru a-şi spori cunoştinţele, aptitudinile şi practicile, în sănătatea adolescenţilor. Cursul este organizat cu suportul Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) în cadrul proiectului „Generaţie sănătoasă”.

Cursul dat este compus din 9 module tematice:
• Prezentarea noţiunilor de bază în sănătatea şi dezvoltarea adolescenţilor. Importanţa sănătăţii adolescenţilor pentru sănătatea publică. Adolescenţii şi tinerii cu nevoi speciale şi în stare de vulnerabilitate;
• Dezvoltarea bio-psiho-socială a adolescenţilor;
• Particularităţile de prestare a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor
• Particularităţile interacţiunii între prestatorul de servicii de sănătate şi adolescent – abordarea integrată a sănătăţii adolescenţilor.
• Principiile consilierii şi comunicării cu adolescenţii. Deprinderile necesare consilierii.
• Consilierea integrată şi consilierea în grup.
• Consilierea motivaţională.
• Momentele dificile în consiliere.
• Formarea echipei.

Cursul se ţine în cadrul centrului de sănătate prietenos tinerilor NEOVITA.
Acest curs contribuie la realizarea Politicii Naţionale de Sănătate pentru anii 2007-2021 şi altor documente strategice din domeniu şi se înscriu în eforturile Ministerului Sănătăţii de a extinde la nivel naţional Serviciile de sănătate prietenoase tinerilor.

Asociaţia „Sănătate pentru Tineri” este o organizaţie neguvernamentală cu preocupări în domeniul promovării serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor.

Contacte:
Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”
str. Socoleni, 19, MD 2020, or. Chişinău, Republica Moldova,
tel.: (373.22) 40.66.34, tel./fax: (373.22) 40.66.32
info@neovita.md, www.neovita.md