Vizualizări: 3426
Tinerii Liberali au participat la seminarul „Managerii Campaniei Electorale”
23 Decembrie 2008 — Sâmbătă şi duminică, 20 şi, respectiv, 21 decembrie, Tinerii Liberali au participat la seminarul „Managerii Campaniei Electorale”, organizat la Vadul lui Vodă de către IDN Moldova şi Partidul Liberal. În prima zi a seminarului au ţinut prelegeri Mark Dann, IDN/Moldova şi Gerald Vernon-Jackson, din partea Partidului Liberal Democrat din Regatul Unit al Marii Britanii. Domniile lor au vorbit despre realizarea obiectivelor de vot, despre mesajul politic şi despre elaborarea pliantelor la nivel local. În a doua jumătate a zilei, a avut loc o masă rotundă cu liderii PL, preşedintele Mihai Ghimpu şi vicepreşedintele Anatol Şalaru. Seara, tinerii s-au întâlnit la cina festivă unde au discutat despre priorităţile PL şi paşii următori ce urmează a fi întreprinşi în vederea obţinerii unui rezultat cât mai bun la alegerile parlamentare din 2009.
A doua zi au fost prezentate şi analizate pliantele elaborate. Domnii Mark Dann şi Gerald Vernon-Jackson au ţinut prelegeri despre elaborarea planului de activităţi la nivel local şi despre Campania „Toţi la Vot”. La finalul reuniunii, tinerii au mulţumit organizatorilor pentru efortul depus şi s-au arătat mulţumiţi de experienţa acumulată pe parcursul acestor două zile.
22 decembrie Departamentul de Comunicare al PL
Autor: Partidul Liberal
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33