Nume
Parola
Vizualizări: 3364
Datele guvernamentale cu caracter public, mai accesibile pentru cetăţeni
Chişinău, 20 Decembrie 2013 — Normele metodologice de reutilizare a informației din sectorul public au fost discutate cu autoritățile publice centrale în cadrul unei mese rotunde organizate de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC) în comun cu Centrul de Guvernare Electronică (CeG).

În cadrul şedinţei, coordonatorii pentru date deschise și coordonatorii pentru e-transformare din cadrul Ministerelor au fost informaţi despre cele mai esențiale aspectele ale normelor metodologice de reutilizare a informației din sectorul public, precum: formatele de publicare a datelor, condițiile de accesare și reutilizare a informațiilor, lista de informații destinate reutilizării, procesul de solicitare a informațiilor publice pentru reutilizare, informațiile publice oferite contra plată și metodele de calculare a costurilor.

Şeful Direcţiei politici în domeniul tehnologiei informaţiei, Pavel Şincariuc, a menţionat că documentele a căror elaborare este finanţată din bugetul public sau din donaţii externe devin accesibile pentru reutilizare, inclusiv după digitalizare, şi pot fi incluse de către administraţia publică centrală în lista documentelor publice, inclusiv a datelor structurate destinate reutilizării.

Accesul liber la date guvernamentale cu caracter public reprezintă o iniţiativă inovatoare, care facilitează accesul cetăţenilor la datele guvernamentale deschise, generate şi destinate pentru instituţiile guvernamentale.

Implementarea Normelor Metodologice de reutilizare a informației din sectorul public va contribui la extinderea seturilor de date publice accesibile pe portalul www.date.gov.md, precum şi la conștientizarea de către instituțiile publice a responsabilității privind accesul şi reutilizarea informaţiilor cu caracter public.

Reutilizarea informației din sectorul public este folosirea de către persoane fizice sau juridice a documentelor şi informaţiilor deţinute de autorităţile şi instituţiile publice în scop comercial sau necomercial, diferit de scopul iniţial din cadrul sarcinii publice pentru care au fost elaborate.