Nume
Parola
Vizualizări: 6984
Acțiune de consolidare a cooperării organizațiilor societății civile, mediului de afaceri și mass-media din R. Moldova (inclusiv regiunea transnistreană), Ucraina și Federația Rusă
Chisinau, 28 Noiembrie 2013 — Chişinău, 28 noiembrie 2013 - Construim Punți, Depășim Bariere - acesta este genericul conferinței regionale, organizată la Chișinău în zilele de 28 și 29 noiembrie 2013 de către Fundația Est-Europeană .

Conferința este parte a proiectului Construirea Punților dintre ONG-uri, asociații de afaceri și mass-media din Republica Moldova, Ucraina și Rusia, finanțat de către Uniunea Europeană și co-finanțat de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.

Reuniunea de la Chișinău își propune să consolideze platforma de cooperare deja creată în cadrul activităților anterioare din proiect. De asemenea, în cadrul conferinței regionale va fi lansat concursul de granturi pentru reprezentanții societății civile, mass-media și asociațiilor de business din R. Moldova (inclusiv din regiunea transnistreană) în parteneriat cu organizații și instituții similare din Federația Rusă și Ucraina.

La conferință sunt prezenți reprezentanți ai structurilor guvernamentale, organizațiilor internaționale, misiunilor diplomatice din Republica Moldova, precum și reprezentanți ai societății civile și mass-media din R. Moldova (inclusiv din regiunea transnistreană) , Federația Rusă și Ucraina.

Precizăm că activitățile din cadrul proiectului au demarat la 1 noiembrie 2012 și au drept scop dezvoltarea potențialului organizațiilor societății civile, mediului de afaceri și mass-media din regiune pentru a participa eficient la procesul de soluționare a problemelor comunitare.

Precizăm că evenimentul se desfășoară în perioada 28 – 29 noiembrie 2013, în incinta hotelului Codru, strada 31 august 1989 nr. 127, Chișinău, sala Mozart, începând cu ora 9.00, (str. 31 August 1989, nr 127, Chișinău).

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi: Carolina Blajin, Coordonator Programe şi Comunicare, tel. 022 235343, ext. 118, e-mail: Carolina.Blajin@eef.md