Nume
Parola
Vizualizări: 3255
Transfer de experiență moldo-coreeană în domeniul TIC
Chişinău, 1 Noiembrie 2013 — Despre efectuarea unui schimb de experiență moldo-coreeană privind dezvoltarea societății informaționale s-a discutat astăzi, 1 noiembrie, în cadrul unei mese rotunde cu participarea experților din domeniul tehnologiei informației şi comunicaţiilor din Republica Moldova şi Republica Coreea.

Salutând participanţii la eveniment, viceministrul TIC, Vitalie Tarlev, a menţionat că experienţa Republicii Coreea - lider mondial în domeniul TIC, este valoroasă pentru ţara noastră. Practicile internaţionale, inclusiv ale Republicii Coreea, au stat la baza elaborării Strategiei Moldova Digitală 2020, un document de politici care trasează direcţiile prioritare de dezvoltare a sectorului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru următorii ani. Complementar la acest document, Ministerul pregătește o foaie de parcurs pentru dezvoltarea competitivității industriei IT din țara noastră şi două proiecte de lege: privind parcurile IT și privind accesul partajat la infrastructura asociată de comunicații electronice. Aceste direcții au fost identificate drept vulnerabile pentru dezvoltarea armonioasă a sectorului TIC și crearea condiţiilor necesare pentru ca beneficiile Societății Informaționale moderne să fie puse în serviciul cetăţeanului, a punctat Vitalie Tarlev.

Viceministrul a ţinut să precizeze că nu întâmplător evenimentul este găzduit de Centrul moldo-coreean de Informare şi Acces, care este un proiect comun al Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi a Agenţiei coreene pentru dezvoltarea Societăţii Informaţionale. Centrul reprezintă o punte de transfer de bune practici şi experienţă coreeană pe segmentul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, a concretizat Vitalie Tarlev.
Ambasadorul Republicii Coreea în ţara noastră, Kim Eun-Joong, a remarcat faptul că deși țările noastre provin din medii culturale diferite, punctele comune le reprezintă tehnologia și, mai ales, inovația. „Tehnologia informației și comunicațiile sunt principala sursă a schimbărilor esențiale în evoluția globală și reprezintă o direcție comună pentru multe dintre țările diferite ca și cultură sau mediu de viață”, a declarat Excelența sa, Kim Eun Jung. Partea coreeană s-a arătat dispusă să acorde și în continuare expertiză în realizarea proiectelor MTIC ce ţin de edificarea în Republica Moldova a unei Societăţi Informaţionale moderne.