Vizualizări: 3014
Start bun pentru serviciul portabilităţii numerelor de telefon
Chişinău, 11 Iulie 2013 — În numai 10 zile, peste 2000 de oameni au cerut schimbarea operatorului de telefonie mobilă, fiind atrași de prețurile mai mici la abonamente.
După numai 10 zile de la introducerea serviciului protabilității numerelor de telefon, care permite schimbarea abonamentelor de la un operator de telefonie la altul, se observă și primele beneficii ale proiectului lansat de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor. Peste 2000 de oameni au apelat la acest serviciu nou în Republica Moldova, cerând transferul numărului de telefon – pentru a putea vorbi la costuri mai mici cu prietenii și familia, în rețelele de telefonie preferate.
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor consideră că numărul mare al celor interesați de serviciul portabilității numerelor pentru telefoanele mobile reprezintă un succes și o confirmare a eforturilor depuse în beneficiul cetățenilor.
Astfel, ca urmare a introducerii portabilităţii numerelor, companiile de telefonie mobilă și-au revizuit oferta tarifară, iar prețul abonamentelor chiar a scăzut. Un simplu calcul matematic demonstrează că o familie formată din 3 persoane economiseşte, la prețul abonamentelor pentru telefoanele mobile, până la 5000 de lei anual – acum că membrii familiei pot vorbi în cadrul aceleiași rețele de telefonie mobilă, pe baza noilor tarife.
Un alt beneficiu pentru abonaţi îl constituie faptul că serviciile au devenit mai comode, iar calitatea acestora a crescut. Astfel, factura pentru membrii unei familii poare fi achitată la un singur operator, ceea ce economiseşte timp şi bani.
Potrivit ministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, portabilitatea numerelor de telefon înlătură temerile utilizatorilor de pierdere a numărului şi eventuale probleme legate de schimbarea acestuia. „Portabilitatea numerelor asigură abonaţilor o mai mare libertate în alegerea furnizorului de servicii conform următoarelor criterii de bază: atractivitatea ofertelor şi raportul dintre calitate şi preţ. Astfel, furnizorii sunt impuşi să depună eforturi suplimentare pentru menţinerea şi atragerea clienţilor prin oferte şi servicii mai atractive, la tarife accesibile tuturor”, a declarat ministrul Pavel Filip.
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor precizează că implementarea portabilităţii lichidează şi o barieră importantă în calea dezvoltării concurenţei în sectorul comunicaţiilor electronice. Presiunea concurenţială suplimentară pe care o creează disponibilitatea portabilităţii îi face pe furnizori să depună eforturi suplimentare pentru menţinerea abonaţilor prin programe de fidelitate tot mai convingătoare şi oferirea de servicii tot mai atractive pentru a atrage noi utilizatori.
În acelaşi timp, MTIC atenţionează Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) asupra necesităţii respectării de către furnizorii de telefonie mobile a normelor legale de atribuire a numerelor şi neadmiterii practicilor neloiale în campaniile de publicitate dedicate portabilităţii numerelor de telefon.
Amintim că serviciul de portabilitate a numerelor de telefoane mobilă în Republica Moldova a fost lansat la 1 iulie anul curent, iar de la 1 august, acest serviciu va fi accesibil şi pentru numerele de telefonie fixă.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33