Nume
Parola
Vizualizări: 4585
Organizaţiile neguvernamentale cer Adunării Populare a UTA Găgăuzia să nu admită ingerinţe în activitatea radiodifuzorului public regional
Chişinău, 9 Iulie 2013 — 09.07.2013 / Organizaţiile neguvernamentale semnatare îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu ingerinţele Adunării Populare a UTA Găgăuzia în activitatea radiodifuzorului public regional Compania „Teleradio-Gagauzia” şi cheamă deputaţii legislativului regional să revină în limitele cadrului legislativ naţional şi regional.
Luni, 8 iulie 2013, majoritatea deputaţilor prezenţi la şedinţa Adunării Populare au adoptat o decizie, prin care au reziliat contractul cu preşedintele Companiei „Teleradio-Gagauzia” Ecaterina Jekova, mandatul căreia a expirat în octombrie 2012, şi au numit-o preşedinte interimar pe Ecaterina Terzi, care este şi membru al Consiliului de Observatori al Companiei. Aceste decizii contravin legislaţiei naţionale şi regionale privind activitatea radiodifuzorului public regional, independenţa editorială şi de creaţie a căruia este garantată prin lege, iar numirea şi destituirea conducătorilor Companiei „Teleradio-Gagauzia” este atribuţia exclusivă a Consiliului de Observatori. În condiţiile în care mandatul preşedintelui a expirat, Consiliul de Observatori urmează să anunţe un concurs public, potrivit art. 37 al Legii UTA Găgăuzia cu privire la televiziune şi radio, iar Adunarea Populară are obligaţia să asigure funcţionalitatea Consiliului de Observatori, prin desemnarea membrilor acestei structuri de conducere a Companiei. Totodată, atragem atenţia asupra faptului că funcţiile de membru al Consiliului de Observatori şi de preşedinte al Companiei „Teleradio-Gagauzia” sunt incompatibile, astfel aceeaşi persoană nu poate deţine legal ambele funcţii.
Organizaţiile semnatare reamintesc deputaţilor Adunării Populare a UTA Găgăuzia că orice ingerinţă a organelor administraţiei publice în activitatea radiodifuzorului public regional, precum şi orice imixtiune din partea partidelor şi a altor organizaţii contravine legislaţiei naţionale şi legislaţiei locale a autonomiei. Cerem Adunării Populare a UTA Găgăuzia să abroge deciziile care vizează funcţia de preşedinte al Companiei „Teleradio-Gagauzia”, iar Consiliul de Observatori să anunţe concurs public pentru funcţia de preşedinte al Companiei „Teleradio-Gagauzia”. Solicităm Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a Parlamentului Republicii Moldova şi Consiliului Coordonator al Audiovizualului să intervină, conform competenţelor, pentru a-i determina pe deputaţii Adunării Populare a UTA Găgăuzia să renunţe la practica ingerinţelor în activitatea radiodifuzorului public regional.

Asociația Presei Independente
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul de Tineret „Piligrim-Demo” din UTA Găgăuzia
Asociaţia Presei Electronice APEL
Centrul de Investigaţii Jurnalistice