Nume
Parola
Vizualizări: 5181
50 de instituţii beneficiare a două programe europene învaţă să utilizeze Ghidul Practic al Procedurilor de Contractare pentru Acţiunile Externe ale UE
28 Februarie 2013 — Peste 60 de persoane, care reprezintă 50 de instituţii beneficiare şi partenere ale proiectelor implementate în cadrul Programelor Operaționale România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 și Bazinul Mării Negre 2007-2013, au participat la un atelier de instruire în perioada 26-27 februarie 2013.

Sesiunea este dedicată aplicării prevederilor stipulate în Ghidul Practic al Procedurilor de Contractare pentru Acţiunile Externe ale UE (PRAG).

„Participarea la acest atelier a subliniat importanţa cunoaşterii şi înţelegerii procedurilor PRAG. Doar astfel putem implementa cu succes proiecte utile pentru comunităţile noastre, care să fie transparente şi durabile ca impact", susţine şeful secţiei managementul proiectelor al Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru, Eduard Ungureanu.

La rândul său, Şeful Departamentului Relaţii Internaţionale şi Atragerea Investiţiilor de la Consiliul municipal Bălţi, Serghei Culibaba, afirmă: „Suntem în aşteptarea derulării procedurilor de contractare pentru un proiect în domeniul managementului deşeurilor, obţinut în cadrul Programului Operaţional Bazinul Mării Negre. Iată de ce acest curs de instruire este mai mult decât oportun pentru noi, fiindcă vom şti la ce să ne aşteptăm şi vom putea astfel face faţă cerinţelor. De altfel, exigențele UE sunt complexe, însă logice."

Evenimentul este desfăşurat de către Cancelaria de Stat, în calitate de Autoritate Națională, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor, cu sprijinul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă