Vizualizări: 10724
Promo-LEX: Autorităţile continuă procesul de simulare a consultărilor publice
27 Februarie 2013 — Din prevederile proiectului Hotărârii de Guvern propuse spre aprobare (subiectul nr.3 a ordinii de zi a şedinţei Guvernului din 27.02.2013), rezultă faptul că Departamentul urmărire penală din cadrul MAI va fi reorganizat în Direcţia generală urmărire penală şi va fi subordonată Inspectoratului General de Poliţie. Considerăm iniţiativa de modificare a hotărârii cu privire la structura şi efectivul limită ale IGP incompletă. Sistemul organelor de urmărire penală urmează a fi consolidat prin excluderea ofiţerilor de urmărire penală din componenţa IGP şi crearea unui sistem unic de urmărire penală în cadrul MAI. Propunerile Asociaţiei Promo-LEX, expediate în cadrul consultărilor publice, au fost neglijate în totalitate, fapt ce ne permite să interpretăm situaţia drept una regretabilă şi să considerăm că procesul de consultare publică este simulat de către autorităţi.
În opinia noastră, crearea subdiviziunii de urmărire penală în cadrul poliţiei de frontieră, care nu este parte a sistemului organelor de urmărire penală a MAI, reprezintă primul pas spre desfiinţarea sistemului unic al organelor de urmărire penală din cadrul MAI. Credem că ofiţerii de urmărire penală din cadrul poliţiei de frontieră nu au o competenţă procesuală bine determinată, ori va fi una ocazională lăsată la discreţia organelor procuraturii.
Cel de-al doilea pas spre desfiinţarea sistemului unic al organelor de urmărire penală, a fost adoptarea HG 986 din 24 decembrie 2012 prin care sistemul organelor de urmărire penală, condus de Departamentul urmărire penală a fost scos în general din subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi pus în subordinea unui serviciu public cu statut de direcţie generală a Inspectoratului general de poliţie. La momentul adoptării hotărârii respective Promo-LEX şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la constituţionalitatea hotărârii adoptate şi a atras atenţia Guvernului la faptul că acest proiect nu a fost supus dezbaterilor publice http://www.promolex.md/index.php?module=news&item=1058
De această dată proiectul Hotărârii de Guvern inclus în ordinea de zi a fost adus la cunoştinţa opiniei publice şi au fost solicitate comentarii. La 19 februarie 2013, Promo-LEX a expediat în adresa Ministerului Afacerilor Interne o notă informativă (găsiţi nota ataşată pe http://www.promolex.md/index.php?module=news&item=1109) prin care a atras atenţia la necesitatea operării unor modificări prin includerea Departamentului Urmărire Penală ca entitate separată subordonată direct Ministerului Afacerilor Interne, în vederea restabilirii sistemului organelor de urmărire penală prevăzut de Codul de procedură penală. Regretăm situaţia în care consultarea publică rămâne un proces simulat de autorităţi, iar propunerile Asociaţiei Promo-LEX, fiind neglijate în totalitate. În acest fel, autorii nici nu au fost informaţi despre cauzele respingerii propunerilor respective.
În acest sens considerăm că, Guvernul continuă încălcarea legislaţiei prin divizarea sistemul existent al organelor de urmărire penală prin crearea unor subdiviziuni desconcentrate în cadrul autorităţilor administrative şi instituţiilor desconcentrate ale MAI fără o coordonare efectivă a acestora de către o entitate superioară.
Promo-LEX, insistă pe necesitatea consolidării capacităţilor sistemului organelor de urmărire penală a MAI, asigurarea independenţei funcţionale şi instituţionale a ofiţerilor de urmărire penală, prin păstrarea în cadrul MAI a Departamentului de urmărire penală.
Promo-LEX solicită excluderea subiectului respectiv din ordinea de zi a şedinţei de Guvern din 27 februarie 2013, pentru ajustare şi eventual oferirea comentariilor corespunzătoare asupra propunerilor formulate de Promo-LEX.

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33