Nume
Parola
Vizualizări: 4714
Selectarea candidaturilor la funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante
Chişinău, 22 Februarie 2013 — În perioada 20 februarie - 14 martie 2013 se desfășoară concursul pentru selectarea candidaturilor la funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante.

Comisia parlamentară specială anunță concurs pentru selectarea a trei candidați, pe care îi va propune Biroului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Reprezentantul Republicii Moldova în comitet va fi ales de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cu majoritatea de voturi, din rîndul celor trei candidați selectați de comisia specială. Dosarul va fi depus în conformitate cu prevederile regulamentului de concurs. Totodată, candidatul la funcţia menționată trebuie să cunoască limba franceză sau engleză. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 7 martie, pînă la ora 16.00.

Conform Convenţiei Europene pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.1238-XIII din 09.07.1997, s-a instituit Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane și Degradante. Prin intermediul vizitelor, Comitetul examinează tratamentul față de persoanele private de libertate în vederea întăririi, dacă este cazul, a protecţiei lor împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Membrii Comitetului sunt aleşi dintre personalitățile cu o înaltă moralitate, recunoscute pentru competența lor în domeniul drepturilor omului sau care au experiență profesională în domeniile pe care le tratează Convenția (activitatea în instituţiile penitenciare sau în domeniul medicinii legale). Ei nu pot fi realeşi decât o singură dată. Membrii activează cu titlu individual, sunt independenţi şi imparţiali în exercitarea mandatelor lor.

Condițiile de participare la concurs sunt descrise în Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului dat, plasat pe site-ul Parlamentului.

Sursa: Parlament.md
http://parlament.md/Actualitate/Comunicatedepresa/tabid/90/ContentId/893/Page/0/Default.aspx