Vizualizări: 5046
”Graniţe comune. Soluţii comune.” | A fost elaborat al doilea studiu în cadrul proiectului transfrontalier
Balti, 19 Februarie 2013 — În regiunea de nord a R. Moldova a fost finalizat cel de-al doilea studiu cu privire la gradul de cunoaştere a problemelor de sănătate mintală de către elevi şi profesori din instituţii de învăţământ din municipiul Bălţi, şi raionul Făleşti. Rezultatele celui de-al doilea studiu arătă creşterea nivelului cunoştinţelor în domeniul dat, în raport cu cele de acum un an, când a fost efectuată prima cercetare.
În cadrul celui de-al doilea studiu, realizat de Asociaţia SOMATO, în comun cu Asociaţiile PARTENER GIDL şi HELICOMED din România, au fost chestionaţi 70 de elevi de la patru instituţii de învăţământ şi 14 pedagogi de la aceleaşi instituţii din oraşul Bălţi şi raionul Făleşti.
Astfel, potrivit rezultatelor studiului, circa 75% dintre elevii din Bălţi şi Făleşti cunosc ce este sănătatea mintală, delimitând noţiunile de „boală psihică” şi „sănătate mintală”. Pentru aproximativ 80 la sută dintre profesorii chestionaţi nu reprezintă o problemă delimitarea celor două noţiuni. Cercetarea a scos în evidenţă faptul că doar 1% dintre elevii din oraşul Bălţi şi raionul Făleşti nu pot defini noţiunea de sănătate mintală, în timp ce 75% au spus că ştiu ce este sănătatea mintală. Rezultatele studiului arată că starea sănătăţii mintale a adolescenţilor din Bălţi este afectată de stres (70%), decesul unui bun prieten şi plecarea părinţilor la muncă în străinătate (50%).
Circa 73% dintre elevii din Făleşti chestionaţi în cadrul studiului au spus că s-ar adresa psihologului în cazul unor probleme de sănătate mintală; 50% dintre şcolari au spus că s-ar adresa părinţilor, iar 40 la sută s-ar adresa medicului-psihiatru sau medicului de familie. Per ansamblu, circa 73% dintre adolescenţi asociază noţiunea „sănătate mintală” cu termeni ca „echilibru emoţional”, „starea de bine” şi „lipsa de stres”, iar circa 2% cu „stresul” şi „depresia”.
Cercetarea a scos în evidenţă faptul că 75% dintre profesorii chestionaţi asociază conceptul de „sănătate mintală” cu noţiunea de „bunăstare psihică şi emoţională”, iar aproximativ 80 la sută dintre ei asociază tulburarea psihică cu noţiuni ca „depresie” şi „schizofrenie”.
# # #
Studiul a fost efectuat în cadrul proiectului „Iniţiative de cooperare transfrontalieră privind sănătatea mintală a adolescenţilor din zona de graniţă Romania-Republica Moldova-SMADO” (cod MIS-ETC 947), finanţat prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.Valoarea totală a proiectului este de 165.931 euro (680.897,85 lei), din această sumă 148.923,07 euro (611.105,81 lei) reprezentând fonduri nerambursabile oferite de Uniunea Europeană. Evaluările la tema sănătăţii mintale au fost efectuate la şcoala medie nr.19 din localitatea Elizaveta, o suburbie a mun. Bălţi, şi la Liceul bălţean „George Coşbuc”, precum şi la două şcoli din raionul Făleşti
***
Pentru mai multe informaţii referitor la proiect vă rugăm s-o contactaţi pe Jana Chihai, preşedinta Asociaţiei SOMATO +/231/35089

Autor: Asociatia SOMATO
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33