Vizualizări: 5187
IDIS „Viitorul” prezintă studiul „Cum să ne debarasăm de post-sovietism?”
7 Februarie 2013 — IDIS „Viitorul” prezintă vineri, 8 februarie, ora 11.00, studiul „Cum să ne debarasăm de post-sovietism?” (How to get rid of post-Sovietness?).
Studiul a fost scris de experţi din R. Moldova, Georgia şi Ucraina şi analizează modul în care se manifestă aspectele post-sovietice în viaţa politică şi socială în cele trei ţări. Totodată, experţii vor prezenta şi recomandări formulate pentru eradicarea celor mai negative aspecte ale fenomenului. Studiul a fost elaborat cu susţinerea Black Sea Trust for Regional Cooperation of the German Marshall Fund.
Cele trei ţări au fost selectate pentru analiză nu doar din considerentul că au făcut parte din Uniunea Sovietică, ci şi datorită intenţiei acestora de a deveni membre ale Uniunii Europene. Post-sovietismul, în acest studiu, a fost definit ca o mutaţie socio-politică, în care vechile valori sovietice au fost modificate şi combinate cu cele din vest, generând un nou context. Fenomenul este considerat drept o perioadă de tranziţie între perioada sovietică şi cea de europenizare, susţinută tot mai mult şi în rândul tinerilor, chiar dacă au fost născuţi după destrămarea URSS.
Pentru detalii contactaţi Coordonatorul relaţii publice al IDIS „Viitorul”, Diana Lungu, la numărul de telefon 0 22 221844 sau diana.lungu@viitorul.org

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33