Vizualizări: 4465
Octavian Ţîcu: Opţiuni geopolitice ale Republicii Moldova în perspectivă istorică
21 Ianuarie 2013 — Republica Moldova este în prezent expusă identificării cu civilizaţia occidentală, a cărei formă politică, economică şi socială este reprezentată de Uniunea Europeană, iar prin extensie militară şi de Organizaţia Nord – Atlantică.
Această orientare geopolitică majoră, care este asumată de Alianţa pentru Integrare Europeană, este influenţată şi în mare măsură contracarată de existenţa unui alt pol de „civilizaţie”, de sorginte euro-asiatic, care doreşte aducerea R. Moldova într-o uniune vamală şi/sau suprastatală, care are ca centru de gravitaţie Federaţia Rusă. Concluziile aparţin expertului IDIS „Viitorul”, Octavian Ţîcu şi sunt agumentate în noua ediţie a Buletinului de Politică Externă cu genericul „Opţiuni geopolitice ale Republicii Moldova în perspectivă istorică”.
Autorul consideră că, schimbările contextului geografic şi politic al teritoriului actual al Republicii Moldova, deseori au fost prezentate ca o fluctuaţie continuă între aceste două masive politice, între două forme de civilizaţie, între Vest şi Est. În realitate, în spatele acestei balansări s-a aflat o confruntare specifică între naţionalismul românesc (de orice nuanţă, inclusiv ceauşistă în contextul Războiului Rece), care dorea reîntoarcerea în sânul neamului românesc a provinciei sale istorice Basarabia şi imperialismul rus/sovietic, care a fost determinat de strategii geopolitice în vederea controlului şi expansiunii asupra regiunii, este de părere istoricul.
“Când ne întrebăm de ce a venit atât de târziu orientarea R. Moldova către Uniunea Europeană, când ne întrebăm de ce avem atât de multe dificultăţi în implementarea politicilor europene şi de ce atestăm ipocrizia clasei politice în acest proces, când ne întrebăm de unde vine natura schimbătoare a preferinţelor moldovenilor pentru Vest sau Est, trebuie să răspundem că aceasta vine din faptul că moldovenii percep Uniunea Europeană (şi Occidentul) mecanic, geografic şi politic, fără a avea o percepţie istorică, spirituală, culturală şi mentală a identităţii sale europene şi occidentale”, argumentează autorul.
Mai multe detalii pot fi găsite în cea de-a 56-a ediţie a Buletinului de politică externă:
http://viitorul.org/doc.php?l=ro&idc=358&id=4083&t=/PUBLICATII-PERIODICE/Buletin-de-politica-externa/Optiuni-geopolitice-ale-Republicii-Moldova-in-perspectiva-istorica
Pentru (dez)abonare la buletin, expediaţi un mesaj la diana.lungu@viitorul.org
Buletinul de Politică Externă reprezintă o serie de analize, scrise de experţi locali şi străini, dedicate celor mai importante subiecte de politică externă, dezvoltărilor majore din Marea Neagră, cooperării cu organizaţiile internaţionale şi activităţilor de menţinere a păcii din regiune. Buletinul este distribuit în format electronic oficialilor europeni, fiind destinat în primul rând publicului extern. Asta pentru a o oferi informaţii obiective despre progresele Republicii Moldova în eforturile sale de apropiere de Uniunea Europeană. Publicaţia apare cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33