Vizualizări: 4714
O jucărie de brad poate marca viaţa unui prunc nevinovat
Chișinău, 21 Decembrie 2012 — Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei în parteneriat cu Shopping MallDova organizează pe data de 22 şi 23 decembrie, între orele 10:00- 20:00 un târg de binefacere. În cadrul său vor fi expuse jucăriile de brad confecţionate de mamele-voluntare din Chişinău, care au participat la atelierele de creaţie din campania „De la Mame pentru Mame”.
Campania a fost lansată pentru al doilea an consecutiv, de Misiunea Socială „Diaconia”. Pe parcursul a 2 săptămâni, mame de diverse vârste şi profesii au confecţionat jucării de brad, folosind materiale precum: fetru, hârtie, mărgele, paiete, etc. De fiecare jucărie este ataşat şi un mesaj sugestiv pentru cumpărători: „Mulţumesc! Datorită ţie voi creşte în braţele mamei!”.
Fondurile acumulate în urma târgului vor fi utilizate pentru întreţinerea beneficiarilor proiectului „În braţele mamei”, cupluri mamă-copil, aflate în dificultate.
Igor Belei, director al Misiunii Sociale Diaconia: „Împodobirea bradului este o activitate plină de semnificaţie pentru fiecare familie. De ce facem asta? pentru că luminiţele sunt simbolul călăuzei pentru cei 3 magi, ele marchează drumul spre Pruncul Iisus. În ajun de Crăciun, Vă aşteptăm cu drag la târgul de caritate organizat de Diaconia şi venim cu îndemnul de a ne decora casele cu jucării deosebite, făcute din inimă, investite cu o semnificaţie aparte de mamele care le-au confecţionat.”
La târgul de binefacere din 2011, 300 de familii au împărtăşit mesajul campaniei şi au procurat jucării de brad.
Pe parcursul unui an, prin intermediul proiectului „În braţele mamei”, Diaconia a asistat 42 de cupluri mamă copil aflate în dificultate (23 au beneficiat de susţinere în cadrul Centrului Maternal şi alte 19 au fost asistate în comunitate prin intermediul Centrului de consultanţă).
Pentru contacte:
Anna Zastavneţcaia
Responsabil PR & Fundraising
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei
Tel. 022 46 32 28
E-mail: office@diaconia.md

Autor: Synergy Eur/Est
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33