Nume
Parola
Vizualizări: 3594
Națiunile Unite și Guvernul Republicii Moldova au lansat un program de cooperare pentru 2013-2017
CHISINAU, 20 Decembrie 2012 — Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, și Echipa de Țară a ONU, au semnat astăzi un Plan de Acțiuni comun prin care au lansat un nou program de cooperare “Spre unitate în acțiune: Cadrul de Parteneriat ONU - Republica Moldova” pentru 2013-2017.

Elaborat în urma unui proces larg de consultări cu mulți parteneri din guvern și societatea civilă, Cadrul de Parteneriat susține prioritățile și obiectivele de dezvoltare ale Moldovei în trei domenii importante: (1) guvernarea democratică, justiția, egalitatea și drepturile omului; (2) dezvoltarea umană și incluziunea socială; și (3) mediu, schimbările climatice și gestionarea riscului de dezastre naturale. Programul va contribui, de asemenea, la aprofundarea reformei ONU în țară pentru a răspunde mai eficient priorităților naționale.

“Suntem convinși că pînă în 2017, cînd expiră acest Plan de Acțiuni, Moldova va avea succese în aspirațiile sale europene, dezvoltarea umană și drepturile omului, precum și capacități naționale depline pentru a avansa. ONU se va ajusta cu mare plăcere unor altfel de parteneriate cu Moldova”, a spus Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident ONU în Moldova. “ Însă un lucru rămîne cert pentru totdeauna - Moldova este și va rămîne un membru foarte important al familiei globale ONU”.

Guvernul Republicii Moldova s-a alăturat celor peste 30 de guverne din lume implicate în eforturile globale de reformă a sistemului de dezvoltare a ONU. Inițiativa are drept scop să ofere Moldovei acess deplin la potențialul diferitor agenții ONU, beneficiind de avantajele comparative și mandatele acestora, și cel mai important să ofere o asistență mai eficientă, axată pe necesitățile oamenilor.

Organizația Națiunilor Unite și-a stabilit prezența în Republica Moldova imediat după aderarea țării la ONU în 1992. Cele peste 20 de agenții specializate, fonduri și programe ONU rezidente și ne-rezidente, active în Moldova, contribuie la realizarea priorităților de dezvoltare ale țării.

Pagina web ONU în Moldova: www.un.md