Vizualizări: 3582
„ŞI AICI UNA DINTRE SOLUŢII ESTE EDUCAŢIA” – mesajul Vicepreşedintei Parlamentului Liliana Palihovici cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor
Chişinău, 25 Noiembrie 2012 — Aproape întotdeauna actele de violenţă împotriva femeilor au loc în spatele unor uşi închise. Noi însă am reuşit împreună în ultimii ani să deschidem această uşă şi să vorbim deschis despre ceea ce se întâmplă acolo şi mai ales despre ce urmări grave au aceste gesturi asupra femeii, copiilor, familiei.
Astăzi suntem mulţi care spunem ferm „NU violenţei împotriva femeii!” şi deja putem să ne concentrăm eforturile pe acţiuni împotriva violenţei în familie, implicând părinţi, profesori, asistenţi sociali, poliţişti, procurori, judecători, medici, psihologi şi alţi profesionişti.
Avem o legislaţie bună în domeniu, apreciată de experţi ca fiind excelentă, iar mai nou, din 2010 – şi un mecanism de implementare a acesteia. Suntem una dintre puţinele ţări din regiune în care violenţa împotriva femeii este calificată drept infracţiune şi există un cadru cuprinzător pentru un răspuns multi-sectorial.
Ceea ce putem face mai mult este: să oferim victimelor violenţei servicii şi siguranţa că asta nu se va repeta niciodată, să pedepsim infractorii şi să căutăm din ce se alimentează în Moldova această cultură a discriminării şi să o oprim. Poate că spun asta prea des, dar şi aici educaţia este una dintre principalele soluţii.
Este de ajuns ca bărbaţii să le ofere propriilor copii un exemplu de atitudine plină de respect şi demnitate pentru fetele şi femeile din jur şi cercul violenţei se va rupe cel târziu peste o generaţie.
Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33